Natura umana este facuta in asa fel incat sa caute. Sa caute ce nu are. De aceea alergam dupa persoane care nu ne vor si dupa lucruri care nu ne trebuie. Secretul este sa te opresti si sa te uiti la persoanele care te doresc si la lucrurile pe care le detii. Renunta la a mai alerga! Renunta, ca sa poti deveni prezent!  A renunta la oameni si lucruri care nu-ti apartin presupune, printre altele, descoperirea propriei persoane. Ceea ce te leaga de aceste lucruri este doar atasamentul care-ti asigura o nevoie falsa de afectiune. De ce? Pentru ca tu ai nevoie de oameni si de lucruri, nicidecum de atasamente. Asa ca, renunta la toata aceasta alergatura ca sa poti deveni liber. Si nu uita un lucru: esti tratat in functie de gradul de confort pe care-l oferi. Asa ca, nu te astepta ca oamenii din jurul tau sa-ti aplaude suferintele.

Viata lui Adrian Niculescu este una sinuoasa, trecand de la o extrema la alta si, intr-adevar, multe dintre imprejurarile prin care a trecut aduc cu infernul, poate nu prin gravitatea celor intamplate, cat prin faptul ca, la o varsta adolescentina, a fost nevoit sa ia decizii radicale. M-a impresionat ca n-avea urma de egoism in ceea ce-mi povestea si ca in spatele unui baietel costeliv si scund a stat atata determinare in a-si salva familia! Niciodata n-a folosit pronumele posesiv indreptat catre sine „al meu/a mea”. Si-a sacrificat anii si sanatatea pentru familie si aici este un paradox cu care Adrian uimeste: toate acele poveri le vede astazi ca pe niste experiente binecuvantate. 

Daca n-as fi fost ACOLO, astazi nu eram AICI! – afirmatie dureros de adevarata si, retoric, ma intreb: cati ar sacrifica anii tineretii pentru a munci zi lumina, cati ar fi renuntat la placerile si ispitele pe care Romania post-revolutionara le-a oferit la tot pasul?! Adrian Niculescu a castigat fiecare reduta prin algoritmi judiciosi: trasarea clara a obiectivelor, indeplinirea lor cu pretul umilintei, al muncii excesive si o daruire nemarginita. Azi, ofera tuturor tot ce-a deprins din lectiile aspre. Isi pune sufletul pe tava si serveste, fara arginti, pe cei care doresc sa se infrupte din bogata sa experienta de viata. - Irina Amalia Bacaoanu