Colectia Marii Clasici subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta... Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.

Similar Morii cu noroc este initiat discursul epic si in Padureanca. Actiunile umane stau, inevitabil, fie sub semnul intamplarii, fie al norocului sau nesansei. Eroii lui Slavici actioneaza in sensul iesirii dintr-o conditie data, avand sansa maretiei tragice, dar enormele discrepante sociale din lumea satului acelei vremi se rasfrang fatal asupra modului de a gandi si de a exista al oamenilor. Iorgovan simte pericolul latent care pandeste, ascuns in patimasa sa dragoste, si chiar doreste sa evite primejdia, dar in zadar. Vointa sa nu e suficient de puternica. Elementele tragicului se regasesc in nuvela inca de la inceput. E vorba de imbatabila forta a destinului, de caracterele orientate vocational spre disolutie, si, finalmente, spre moarte. Tragicul se intrepatrunde vizibil cu idilicul. Metamorfoza permanenta a tragicului in idilic sau invers este datorata situarii intregului demers epic intre limitele existentiale trasate de cugetarea morala inaugurala, respectiv finala. Eliminarea limitei se realizeaza in nuvela prin asezarea omului sub semnul destinului. Se genereaza astfel un pol opus tragicului, un refugiu. E de remarcat ca personajele au la indemana o varianta pentru a se indeparta de epicentrul conflictului, de a-l refuza, atunci cand se simt coplesite: plecarea. Iorgovan iese din sat de numeroase ori pe parcursul nuvelei, intra in contact cu alti oameni si alte valori. La fel, Simina si Sofron prefera ca loc alternativ spatiul satului Socodor, exterior focarului conflictual. La adapostul distantei, sufletul isi poate domoli patima, iar ratiunea are sansa de a-si reintra in drepturi. Maestru al analizei sufletului feminin, Slavici reda trairile Siminei; eroina e constienta de distanta ce o separa de Iorgovan.

 

Convertind total legea sociala nescrisa a satului, cu privire la amestecul intre caste, si transpunand-o in structura profunda a propriei fiinte, Iorgovan devine insasi "limita". Pentru Simina, marea sa iubire se metamorfozeaza in insasi esenta tragicului. Fata e fiinta care incalca, in mod absolut constient, propria sa lege, pentru a fi ulterior fortata sa recunoasca adevarul si valabilitatea acesteia. De fapt, Simina se tradeaza pe sine, se umileste, tradandu-si totodata statutul de femeie. Ea se transforma din obiect al dorintei, al cuceririi, in obiect cuceritor. De asemenea, se impune o remarca in ceea ce priveste "biografia" personajelor: traseul existential, atat de opus in cazul Simina-Iorgovan, apropie potentialul cuplu Simina-Sofron. Ambii sunt "padureni", ambii coboara la campie pentru a munci. Ambii sunt caractere capabile de decizie, dar si de mari sacrificii. Chiar indragostita iremediabil de o forma fara fond, care este Iorgovan, Simina recunoaste calitatea umana a celui care, la randul sau, e iremediabil indragostit de ea. In structura naratiunii isi face loc din nou, spre final, necrutatorul ton al reflectiei asupra celor petrecute si a cauzelor intamplarilor. Pe fundalul acesteia, actiunea nuvelei Padureanca evolueaza dinspre tragicul autentic, inspre idilizarea dramatica.