Intreaga creatie lirica a lui Nicolae Stoie (Consemnele necesare-1969, Drumul spre solstitiu-1970, O ramura deasupra ierbii-1975, Zapada din anul o mie-1981, Veacul de aur-1984, Cerul senin al limbii romane-1985, Harpha noptii-1997) vadeste o preocupareconstanta pentru tinutul originar, iar volumul Pastelurile de la Ocna Sibiului,

publicat la o distanta de 10 ani de ultima carte, anunta explicit intentia autorului de a ramane fidel acesteiorientari. Volumul reia temele si motivele poeziei Ocna Sibiului din O ramura deasupra ierbii,  publicat in 1975 adaugandu-le o noua dimensiune, o noua interpretare, aceea de pastel. Chiar inainte de a deschide volumul, coperta si titlul acestuia tradeaza temele constante ce se vor regasi pe paginile din interiorul lui: o imbinare perfecta, armonioasa intreelementele naturale si cele de urbanism ale locului natal, care trimit (prin imaginea alb-negru) catre trecut, ilustrand, totodata, si contemporaneitatea. Incadrarea clara in specia lirica a pastelului arata cu sinceritate spre cel care i-a slujit autorului de model, "Bardul de laMircesti”, dar, in acelasi timp, incuba dorinta autorului de reabilitare, de reinnoire siredimensionare a acestei specii devenita canonica. Primul poem al plachetei, intitulat Prefata, exprima in maniera argheziana marturia decredinta a autorului: dorinta lui arzanda era aceea de a se ridica la inaltul nivel al poetilor dinaintea lui "sunt cel mai frumos, rosti radu stanca / sunt cea mai frumoasa, sopti blandiana”,dar "fantoma tineretii ratate” pe care o vede reflectandu-se in oglinda apei ii comunica: "niciodata n-ai fost si n-ai scris / ca Virgil Mazilescu ori Paul Goma.” Din numeroasele filiatii pe care autorul le face cu alti autori in cele 60 de pasteluri ale volumului se desprinde mereu acelasi sentiment de nemultumire de sine, urmat de exprimarea dorintei de a se legitima ca poet: "Umbra lui Petofi la Ocna Sibiului / nu mi s-a aratat niciodata / cum lui Grigore Alexandrescu / Umbra lui Mircea la Cozia” (Umbra lui Petofi la Ocna Sibiului). Poate acesta este motivul pentru care, publicand la o varsta onorabila, incearca sa revitalizeze o specie literara considerata desueta, efort care spera sa ii confirme maturitatea scriitoriceasca. - Al. I. Brumar