De multe ori dramatic, uneori crud, savuros pe alocuri, Patimi e un roman despre iubire, bani, mosii, morala si religie, xenofobie, femei si statutul lor, despre familie si valori traditionale, dar si despre noile valori, despre exploatare, capitalism si amurgul unei lumi care avea sa se dezintegreze in scurt timp in transeele Marelui Razboi.

 

Romanul Patimi ne spune povestea trecerii - individuale, dar si colective - dintr-o lume in alta, a tranzitiei de la o epoca dominata de mica aristocratie rurala spre una a functionarimii burgheze si a capitalismului.

Sofia Nadejde construieste un spatiu de granita in care nu se lupta doar doua feluri de oranduiri sociale, ci si doua tipuri de morala. Desi, pana la urma, se va impune morala pragmatica si cinica a inavutirii de tip capitalist, vocea nostalgica a naratorului (si, poate, a autoarei insasi) deplange - cumva paradoxal pentru o scriitoare socialista - vechea lume a aristocratiei si reperele oferite de aceasta. Drama sociala e dezvoltata pornind de la o intriga de moravuri: Matilda, sotia boierului Mustea, are o relatie extraconjugala. Motivul, ne lasa sa intelegem autoarea, e monotonia crunta a vietii de la tara. Femeia renunta la familie de dragul aventurii, fugind la oras cu amantul si cu banii furati de la sot.

 

Sofia Nadejde (nume de fata: Bancila, n. 14 septembrie 1856, Botosani - d. 11 iunie 1946, Bucuresti) a fost o publicista, prozatoare si autoare dramatica romana. Orientarea sa politica a fost una marxista, fiind membra a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania. A fost totodata si o sustinatoare a feminismului. A fost sotia lui Ioan Nadejde si sora pictorului Octav Bancila. Printre scrierile sale se numara: Chestiunea femeilor, Femeia romana, I, nr. 11 (1879) O iubire la tara, drama (1881) Din chinurile vietii, nuvele (1895), Patimi, roman (1903), Robia banului, roman (1906), Parinti si copii, roman (1907).

 

Matilda are un nume predestinat: nu-i genul care se poate multumi cu ce i-a oferit viata alaturi de un barbat moale, pe o mosie de tara, in pustietate. Vede cum in jurul ei femeile au grija de gospodarie si de copii, merg la muncile campului si trudesc de dimineata pana seara. "Femeia sa tie oala de coada. Frumos ideal pentru bietele fete", remarca ea ironic in fata unui musafir. Si, "dupa ce-o ia, [barbatul] o zvanta in batai, tot din dragoste". In cele din urma, insa, norocul femeilor e rar: in ciuda observatiilor ei atente si amare despre statutul femeilor, educatie si rolul lor in societate - unele dureros de actuale -, tot patima iubirii e cea care-i aduce Matildei si prabusirea. - Cristina Stefan