Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Patul lui Procust

Patul lui Procust - Camil Petrescu
Rasfoieste

Patul lui Procust

Triunghiuri amoroase sunt destule in amandoua romanele lui Camil Petrescu de dinainte de razboi. Combustibilul care pune dorinta in miscare este, in amandoua, vanitatea. Daca pasiunea se analizeaza si formeaza obiectul prozei psihologice, vanitatea se reflecta in gesturi si formeaza obiectul prozei comportiste. Camil Petrescu, atat de dator lui Proust in tezele lui despre roman, nu-i datoreaza mare lucru in romane ca atare. Patul lui Procust e romanul unor vanitati ranite: a doamnei T. si a lui Fred Vasilescu, in primul rand. Tocmai ale celor carora Autorul le da cuvantul, pe care-i indeamna sa scrie. Doamna T. reuseste mai bine sa se confeseze, desi nici ea pana la capat. Fred Vasilescu, in schimb, nu vorbeste deloc despre el insusi (nu aflam niciodata de ce o paraseste pe doamna T., pe care o iubea), preferand sa se ocupe de Ladima si de Emilia, a caror relatie il intriga, fiindca nu descifreaza in ea nicio urma de vanitate. Din contra, o patima greu stapanita la Ladima, iar la Emilia un vag dispret de femeie nesatisfacuta de darurile preponderent epistolare ale poetului indragostit.
Fragment din cartea "Patul lui Procust" de Camil Petrescu:

"Prietenii mei cred sincer ca n-am inima... Si citeaza cazuri de autentica insensibilitate pe care as fi dovedit-o adeseori, refuzand de a crede celor in nenorocire. Partea de adevar e insa ca plansul provoaca in mine o reactiune de manie si dezgust... De atatea ori am fost in pragul mortii (de doua ori ranit, doua accidente de automobil, unul de avion), am fost ingrozitor nedreptatit, totusi stiu bine ca nimic nu justifica plansul demonstrativ. Nu corespunde - si m-am gandit mult la asta - nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau, mai bine, intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, palide si egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa - si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.
Plansul demonstrativ mie imi reaminteste de o femeie care si-ar schimba bandajul igienic in public. Si, in genere, plansul dupa „fericire", orice s-ar spune, nu ma impresioneaza, pentru ca cei care-si clameaza aprig si humos „dreptul lor la fericire" si-l doresc mai totdeauna, lovind necrutator in altii.
Emilia pretinde insa de la mine un cuvant, un semn de admiratie. S-a asezat din nou la masa, se sprijina in coate si priveste aiurea, asteptand. Valeria e de asemeni surprinsa de tacerea mea prelungita, dar cand observa ca gandesc, deduce, pare-se, ca sunt tulburat, Eu simt una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil si absurd, ca, de pilda, de a mangaia barba mare si matasoasa a unui domn grav; sau de a turti cu o palma scurta si apasata cilindrul matasos al unui personaj marginit si important, in sfarsit ceva analog acelui procedeu de cinematograf de a tranti un castron de crema in obrazul unei profesoare urate si solemne. Acum, cand am vazut sentimentul Emiliei, cand, potolita si patrunsa de importanta talentului ei, asteapta un cuvant de la mine, eu spun, de pilda, calm si firesc, ca ar fi bine sa se lase de teatru si sa se apuce de croitorie, insa nu de croitorie fina, sau, si mai bine, sa se faca vanzatoare de camasi gata si gulere de cauciuc. Dar e prea cald si, la urma urmelor, nici nu merita sfortarea unei articulari. Fara voia mea, cu aceeasi gratuitate cu care ma pregateam de tasnire, ma trezesc zambind admirativ: „Foarte emotionant!"
Valeria are ochii cei mai dulci din lume:
- N-ai cumva pe cineva la Teatrul National?
Dar sora-sa protesteaza, dezamagita desigur de nenumaratele incercari infructuoase.
- Valeria, domnul... nu se ocupa cu teatru.
Ma conving tot mai mult ca Valeria, datorita si corpolentei si varstei, s-a confirmat in functiunea de manager artistic al surorii ei.
- Taci din gura, ca stiu ce spun... si, intorcandu-se spre mine, mai direct: Poti sa ai talent cu carul, ca daca n-ai un pic de protectie tot degeaba. Cand te uiti la alea de la National... ca toate au ajuns. Vezi, una traieste cu directorul, alta cu regizorul..."
Citeste mai mult

34.00Lei

34.00Lei

Primesti 34 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

In stoc

Descrierea produsului

Triunghiuri amoroase sunt destule in amandoua romanele lui Camil Petrescu de dinainte de razboi. Combustibilul care pune dorinta in miscare este, in amandoua, vanitatea. Daca pasiunea se analizeaza si formeaza obiectul prozei psihologice, vanitatea se reflecta in gesturi si formeaza obiectul prozei comportiste. Camil Petrescu, atat de dator lui Proust in tezele lui despre roman, nu-i datoreaza mare lucru in romane ca atare. Patul lui Procust e romanul unor vanitati ranite: a doamnei T. si a lui Fred Vasilescu, in primul rand. Tocmai ale celor carora Autorul le da cuvantul, pe care-i indeamna sa scrie. Doamna T. reuseste mai bine sa se confeseze, desi nici ea pana la capat. Fred Vasilescu, in schimb, nu vorbeste deloc despre el insusi (nu aflam niciodata de ce o paraseste pe doamna T., pe care o iubea), preferand sa se ocupe de Ladima si de Emilia, a caror relatie il intriga, fiindca nu descifreaza in ea nicio urma de vanitate. Din contra, o patima greu stapanita la Ladima, iar la Emilia un vag dispret de femeie nesatisfacuta de darurile preponderent epistolare ale poetului indragostit.
Fragment din cartea "Patul lui Procust" de Camil Petrescu:

"Prietenii mei cred sincer ca n-am inima... Si citeaza cazuri de autentica insensibilitate pe care as fi dovedit-o adeseori, refuzand de a crede celor in nenorocire. Partea de adevar e insa ca plansul provoaca in mine o reactiune de manie si dezgust... De atatea ori am fost in pragul mortii (de doua ori ranit, doua accidente de automobil, unul de avion), am fost ingrozitor nedreptatit, totusi stiu bine ca nimic nu justifica plansul demonstrativ. Nu corespunde - si m-am gandit mult la asta - nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau, mai bine, intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, palide si egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa - si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.
Plansul demonstrativ mie imi reaminteste de o femeie care si-ar schimba bandajul igienic in public. Si, in genere, plansul dupa „fericire", orice s-ar spune, nu ma impresioneaza, pentru ca cei care-si clameaza aprig si humos „dreptul lor la fericire" si-l doresc mai totdeauna, lovind necrutator in altii.
Emilia pretinde insa de la mine un cuvant, un semn de admiratie. S-a asezat din nou la masa, se sprijina in coate si priveste aiurea, asteptand. Valeria e de asemeni surprinsa de tacerea mea prelungita, dar cand observa ca gandesc, deduce, pare-se, ca sunt tulburat, Eu simt una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil si absurd, ca, de pilda, de a mangaia barba mare si matasoasa a unui domn grav; sau de a turti cu o palma scurta si apasata cilindrul matasos al unui personaj marginit si important, in sfarsit ceva analog acelui procedeu de cinematograf de a tranti un castron de crema in obrazul unei profesoare urate si solemne. Acum, cand am vazut sentimentul Emiliei, cand, potolita si patrunsa de importanta talentului ei, asteapta un cuvant de la mine, eu spun, de pilda, calm si firesc, ca ar fi bine sa se lase de teatru si sa se apuce de croitorie, insa nu de croitorie fina, sau, si mai bine, sa se faca vanzatoare de camasi gata si gulere de cauciuc. Dar e prea cald si, la urma urmelor, nici nu merita sfortarea unei articulari. Fara voia mea, cu aceeasi gratuitate cu care ma pregateam de tasnire, ma trezesc zambind admirativ: „Foarte emotionant!"
Valeria are ochii cei mai dulci din lume:
- N-ai cumva pe cineva la Teatrul National?
Dar sora-sa protesteaza, dezamagita desigur de nenumaratele incercari infructuoase.
- Valeria, domnul... nu se ocupa cu teatru.
Ma conving tot mai mult ca Valeria, datorita si corpolentei si varstei, s-a confirmat in functiunea de manager artistic al surorii ei.
- Taci din gura, ca stiu ce spun... si, intorcandu-se spre mine, mai direct: Poti sa ai talent cu carul, ca daca n-ai un pic de protectie tot degeaba. Cand te uiti la alea de la National... ca toate au ajuns. Vezi, una traieste cu directorul, alta cu regizorul..."
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
8
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
1
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

phoenix_1981 13/07/2023 12:42
green icon awesome check Achizitie verificata
O carte valoroasa care rezista la proba timpului. Poate fi citita cu nesat si de generatiile tinere.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
crina d. 07/03/2023 16:55
Unul din clasicele romane de dragoste ale literaturii romane. Ramane mereu actual si poate fi citit de toate generatiile.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Gidei Violeta 01/04/2021 12:00
green icon awesome check Achizitie verificata
Buna ziua. Nu stiu daca cineva ar avea "tupeul" sa acorde o nota sau sa comenteze asupra operei lui Camil Petrescu.Si apoi, comand cartile pe care le vreau, deci nu pot spune ca nu imi plac.Si da, se poate spune ca cei care mai citesc (din pacate, cei mai multi din generatia mea) sunt "eroi". Dar "eroi"pentru ei insisi.Cu respect,Clienta dv.fidela, Violeta Gidei.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
dianaglm 08/12/2020 10:00
Mie nu mi-a placut. Este scrisa frumos, cuvintele curg de la sine si te poarta usor pagina cu pagina, fara sa simti ca faci un efort de a citi in continuare. Asta zic eu ca se datoreaza faptullui ca e scrisa de un autor priceput, nu de orice amator. Cu toate acestea, m-am plictisit cand am ajuns la pagini intregi cu scrisori patetice de dragoste
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Fanik.craciun 15/11/2020 20:10
o carte intensa, o iubire mare, împărtășită, dar ruinata de o boala. O carte înțelept scrisa, îmi place amalgamul de amintiri, de timpuri ce revin încet spre prezent. Personaje complexe
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Marie20 26/05/2020 21:46
O carte reper al literaturii romane, un adevarat roman psihologic, plin de viata, de mister, de personaje imbibate de real, care captiveaza cititorul si il prind in povestea lor mereu interesant/
Arata mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments
mbojica 28/03/2020 18:08
O poveste fascinanta, un mod de relatare elegant și un subiect imbarligat, as putea spune. Mi-a plăcut reluarea unor personaje din ultima noapte. Este, fără exagerare, una dintre cele mai bune cărți românești pe care am citit-o!
Arata mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments
TanaseAndrei 19/03/2020 09:38
green icon awesome check Achizitie verificata
Este excelenta... mi-a placut extrem de mult. Recomand cu incredere celor care vor sa citeasca ceva romanesc si bun. ;)
Arata mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments
doarEU 04/03/2020 09:21
Imi amintesc cu drag acest roman. Camil Petrescu ne poarta prin Bucurestiul de odinioara dar si prin multe alte locuri interesante din vechea Romanie.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

9 din 9 de rezultate

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one