A scrie poezie cu forma fixa, intr-o literatura precum cea contemporana in care prozodia nu mai joaca aproape deloc vreun rol, este un act de curaj artistic si intelectual. Gabriela Botici si-l asuma, incorsetandu-si voit imaginatia lirica in structura tare a sonetului, a sonetelor pe care le scrie cu impetuozitate. Pe cat de dificil este pentru altii sa conceapa si sa lucreze un sonet, pe atat de lesnicios pare pentru autoarea cartii sa gandeasca in rime si sa poetizeze in silabe si accente. Pe de alta parte, daca structura fixa si elementele componente ale sonetului sunt aceleasi, materia lirica din versurile poetei e intr-o continua "fierbere" imaginativa si asociativa. Contrastul dintre libertatea poeziei si supunerea la reguli si norme este el insusi de un bun efect literar. E ca si cum, invitati in celebrul pat al lui Procust pentru a fi scurtati ori lungiti dupa tipar, trecatorii mitologici s-ar fi bucurat intru totul de experienta.
Cum o va face, de altfel, si cititorul acestei carti de sonete scrise cu talent si arta a versificarii. - Daniel Cristea Enache