„Pentru o crima comisa asupra unui copil nu exista alta pedeapsa decit moartea.” Un roman despre victime colaterale - unele trimise in nefiinta, voit sau din intimplare, altele cu vietile facute tandari - dupa aproape trei decenii de la acea „lambada" singeroasa, numita de unii revolutie, de lovitura de stat. O carte care pune in dezbatere demnitatea muririi, dreptul fiecaruia de a hotari cum si cind va face marea trecere, razbunarea, ca solutie, in spiritul legilor scrise de Dracon cu singe, soarta eroilor, deveniti pelerini in propria viata, devorata de „revolutie", calcati in picioare de oportunisti, de profitori, de cei care au ramas la „butoane"... O incursiune in prezentul sulfuros, nu numai de la noi, marcat de patimi, de manipulare, dezinformare, in numele unei democratii iluzorii, al liberalismului salbatic - cu marca politically correct - al tendintei de intoarcere la solutia regimurilor autoritare, de concentrare a puterii... Unii vor cauta „chei", vor incerca sa identifice personaje. Este problema lor. Cineva va pune, poate, eticheta - se poarta - "fictiune-nonfictiune”. Acest roman este, insa, unul despre moarte, murire dar si dragoste. Si orice asemanare cu persoane, trecute sau prezente, desigur, "intimplatoare."

Fragment din volumul "Pelerinul mortii" de Eduard Huidan:
 

"Un mesaj de la Ioana. Vrea sa stie. Ii raspund pe loc: „Ioana, nu am ce sa-ti spun, acum scriu in, hai sa-i zicem, romanul meu paralel sau jurnal, cum vrei, ce s-a intimplat la Geneva. Iti trimit... capitolul. Trage si tu concluziile. Macar spune-mi daca e bun... Stii, am impresia ca practic terapia prin scris. Nu ca as spera sa-mi foloseasca. Cea prin citit e buna pentru bosorogi. S-a dovedit. Unii, care nu au citit aproape nimic sau au intrerupt lectura decenii intregi, isi mai lungesc viata citind. Nietzsche a practicat terapia asta prin scris, o mentioneaza in „ECCE Homo”, daca nu ma insel. Doar sa mai poti sa scrii... Astept opinia ta.”

La Geneva sa nu te duci decit daca ai treaba! Sau daca ai bani. Eu am tot fost cu treaba. Institutii multe, seminarii, congrese, alte alea. Bani, mai putini... Am avut o zi aproape intreaga, cu care nu prea stiam ce sa fac. La clinica trebuia sa ma prezint, la prima ora, in dimineata urmatoare. Notarul cu care aveam intilnire m-a programat spre seara. Asa ca m-am cazat, ca de obicei, la Hotel de la Cigogne, aproape de locul unde aveam sa discut asupra testamentului biologic. Cu apostila, evident. In rest, ce sa vezi? Ceasurile, care nu ma pasioneaza, in general nici nu port, desi am vreo patru, primite, evident. Deci, Rolex, Patek Philippe, Tissot, Vacheron Constantin, Charriol, Mercier, Baume... si ce o mai fi. De lins vitrinele magazinelor de marca, pazite, de obicei, de niste negri imensi. Multumesc, nu. Apoi, Parcul Englezesc, ceasul floral, elvetian, desigur, un tur pe la lac, jetul de apa celebru, inalt de 140 de metri, 500 de litri aruncati cu 400 de metri pe secunda, chestie de amuzat copiii si fraierii, Parc des Bastions, cu statuile alea oribile, in frunte cu cei patru reformatori, Jean Calvin, Guillaume Farel, Theodore de Beze, John Knox, Catedrala, cu celebrul scaun al aceluiasi Calvin... magazine, banci, cladirile atacate prin toate filmele cu jafuri... adica... mai nimic. Eu m-am rasfatat, totusi, dincolo de plimbarea fara tinta, intr-un loc drag, JULIEN LIBRAIRIE, LIVRE ANCIEN... O librarie micuta, cu un librar batrin, de unde e greu sa iesi fara sa cumperi ceva, desi eu ma incarc chiar doar privind..."