Intrebarea este daca impletirea necesitatii cu libertatea poate intemeia cu succes o teza apologetica. Plotin considera ca suprapunerea vointei umane cu vointa divina este cheia teodiceii, deoarece, in virtutea ei, nu mai putem distinge intre semanarea in vederea nasterii si coborarea in vederea desavarsirii totalitatii (Enn.5.1-2), semanarea fiind un act al divinitatii, iar coborarea, un act al sufletului. In virtutea identitatii celor doua gesturi, divinitatea nu constrange sufletul sa coboare, pentru ca vointa acestuia de a cobori este tot una cu semanarea lui in vederea nasterii. Sosirea in corporalitate este conditionata de Creator, dar este si voita de suflet. Astfel, sufletul coboara in virtutea unei legi inerente fiintei sale, nu a unei legi impuse din exterior vointei lui. Actul coborarii este necesar, din perspectiva divina, dar este ales, din perspectiva umana. Demiurgul nu face rau omului, asezandu-l la locul sau in ordinea creatiei, pentru ca omul este facut sa ocupe aceasta pozitie si la aceasta pozitie aspira el ca la un loc natural al sau. In felul acesta intelegem ca necesitatea si voluntarul sunt in armonie. - Dan Tomulet