"Coborind parca din lumea atroce (atroce nu doar pentru ca pare sa fi devenit limbaj) a lui Urmuz, personajele de-acum ale lui Mihai Ignat si „faptele” lor sunt deopotriva adevar si iluzie. Tocmai de-aceea „dulcea atrocitate” pe care o invoca poetul insusi inseamna si mecanica existentei – factologie pura, asadar –, si stranietatea si insolitarea ei. Atit de mult e lumea imediata ceea ce este, incit devine necognoscibila si ciudata. De-nteles, cind aflam despre Klein ca „isi sterge mustatile de lapte”. Daca am parafraza cuvinte cunoscute, am spune: din punctul de vedere al lui Klein, lumea poate exista si fara constiinta. Fara constiinta, deci alienata. Acesta e, in fapt, manifestul implicit al poeziei de-acum a lui Mihai Ignat." - Mircea A. Diaconu
    Fragment din volumul de poezii "Poate noaptea a si-nceput" de Mihai Ignat:

  ”m-au infipt in perete ca pe-un cui
  in sfirsit am devenit creativ
  miinile lor mi-au tinut loc de soarta

  Klein trece pe linga mine
  silueta lui e semnatura indescifrabila
  a unui zeu puturos
  un zeu orizontal

  nici Cara Si-atit nu lipseste
  sufrageria nu e un peisaj ci o reuniune de distante
  Klein trece din nou pe linga mine
  mi-e dor de Artur
  dar pot sa-l si injur”