Subiectul care rosteste aceste poeme este o paradigma a feminitatii - fiica, iubita, mama, remarcabila fiind modularea psihica a unor credibile pozitii in discurs, ale carei schimbari nu inseamna o simpla substituire de masti retorice, desi imaginile si scenariile sunt alese cu grija. [...]

 

Rodica Braga ramane copilul pentru care tatal e un urias, un Hefaistos care comanda focul pentru a‐si implini destinul de pater familias, aducator de paine, si intre ale carui pleoape muribunde lumina isi afla un ultim "cuib de caldura", ca si cum toata fiinta ar iesi din temeiuri si s‐ar stinge odata cu cel care i‐a dat viata:  [...].

 

Scenariul matern, in decorul vegetatiei fertile sau al metaforei clepsidra‐fluture, poarta si urmele traumei partum‐ului, gravitand in jurul plecarii fiului in calatoria initiatica a vietii, mama si fiul visand la o intoarcere si reunire care nu mai sunt niciodata pe deplin posibile. Iubirea, in versiune matrimoniala, ia forma shakespeareana a identificarii cu celalalt pana la anihilarea eului propriu ca existenta aparte, dar si a grijii reciproce fata de vulnerabilitatea unor trupuri peste care au trecut anii - iubire tarzie, de vara indiana. [...] Mai exista insa si nevoia de iubire ca temei al existentei, poeta dedicand un Vals in mi bemol minor unei umanitati sfasiate de tensiuni, conflicte, ura, care desparte pana si mama de fiu. Conform muzicianului Ernst Pauer, cheia mi bemol minor este "cea mai intunecata, mai sumbra dintre toate cheile", Sostakovici folosind‐o, de exemplu, in lucrarile lui tarzii de meditatie asupra mortii. De mult nu a mai fost auzit in poezie un sunet atat de pur al sentimentului universal de iubire, de mult nu a mai fost poezia povestea unui suflet. - Maria-Ana Tupan