Doua lucruri imi plac la scrisul lui Razvan Voncu. Mai intai, pedant-dezinvolta sa situare fata in fata cu spatiul literaturii. Echilibrul si seriozitatea ardeleneasca a proiectelor sale, dar si gratia cu care dezvaluie, dincolo de (aparent) seaca suprafata a istoriei literaturii, vegetatii luxuriante, arhitecturi secrete, labirinturi incitante, licori nebanuite. Desi in stare de focusari abile pe segmente de fraza, pe cuvinte, arta detaliului nefiindu-i defel straina, se dovedeste preocupat, cu metoda si gesticulatii deopotriva retrospective si prospective, de punerea operei in rand cu ea insati, dar si cu lumea larga a literaturii. Preocupat de randuiala, adica. Al doilea lucru care imi place e modul fermecator si dezarmant cu care declara, in textele sale critice imi place. Semn ca el este acolo, ca reactia lui nu ignora magnetismul prim al unui text ori al unei metode de lucru, ca astfel face si mai accesibila documentarea sobra ce urmeaza, mai personalizat-obiectiva. Scrisul sau are incredibile virtuti melodice si picturale care se ivesc din "iubirea lucida" si "extazul" pe care i le starneste scrisul romanesc din toate epocile. - Irina Petras 

 
Vocea poetului, candva ascultata si pretuita, astazi este relegata intr-un soi de "Hyde Park" mediatic, in care exprimarea este, fireste, permisa, insa intr-un cerc inchis, in care toti vorbesc deodata si nimeni nu mai asculta ce se spune. Se pierde, astfel, cred, eu, o parte importanta nu doar a sufletului colectiv, ci si a inteligentei publice, care nu se rezuma numai la ratiunea juridica, economica sau financiara, cum nici viata unei societati echilibrate nu se rezuma la politica si economie. Vocea poetului e bine sa se auda in toate problemele importante, de la cele privind invatamantul la cele privind "proiectul de tara" sau unitatea europeana. - Razvan Voncu