Volumul propune o analiza a principalelor directii de poetica teatrala ce au marcat secolul al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea, avand ca punct de plecare dramaturgia lui Luigi Pirandello si Matei Visniec. Desi cei doi autori sunt circumscrisi unor contexte artistice diferite si distantati in timp, exista o afinitate structurala ce a permis identificarea anumitor strategii teatrale comune plasate chiar in textul dramatic si care vizeaza regizorul si spectatorii. Dialogul intertextual dintre cei doi este pentru prima data analizat si discutat in contextul poeticii teatrale moderne. Elementele de continuitate si discontinuitate, vizibile in raporturile autor-univers imaginat, autor-regizor, autor-text-personaje, autor-reprezentatie dramatica-actori sunt urmarite pe trei niveluri distincte: strategii dramatice, statutul personajului si limbajul dramatic. Analiza stilistica este pusa in slujba surprinderii raporturilor personajelor cu sinele, cu alteritatea, cu istoria. Un loc important este acordat comentarii modalitatilor de demontare a mecanismului teatral.