Ca multi poeti care nu au prejudecata fixarii la un stapan si nici nu se claustreaza prematur in sopronul poeziei, spre a mesteri, orgolios si orb, la robotul de conceptie proprie, Felix Sima digiteaza sau a digitat la cele mai felurite instrumente. El este, nu incape indoiala, un daruit al candorilor, un modern romantic menestrel cu timbrul propriu, printre cei mai interesanti iviti in lirica actuala. - Corneliu Regman, Noi explorari critice, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982.

Poezia lui Felix Sima este anagogica. Adauga lumii sens nou, petrecandu-se in starea de rugaciune, cultivand semnificantul in sine, forma mistuind precum iubirea, complexul tematic vindecand precum dragostea. Intruparea fonemului in cuvant poate fi saussuriana, fiind imagine vizuala si auditiva. Este o poezie a rostirii esentiale, cosmice, fara nimic instrumental. In poezia lui Felix Sima se petrece golirea subiectului care savarseste actul spiritual. Cuvintele se redefinesc: rabdarea, ca devenire, nu are scopul pe care-l asteptam, ci implinirea, synoikismul, nimic din tipologia concretului, mirarea, suferinta pura, mila pura, iubirea pura (agape). - Ion Predescu, Stil, scriitura, sentiment livresc, Craiova, Scrisul Romanesc, 2015