Primul editor al lui Eminescu a fost Titu Maiorescu. El a ales, fara gres, cu o perfecta precizie estetica, poeziile din volumul aparut in decembrie 1883, cand poetul nu se gasea in tara. Maiorescu a inclus in editia princeps poeziile publicate in Convorbiri literare si inca 25 de poezii aflate in manuscripte pe la unele persoane particulare. Pana la moartea poetului au mai aparut doua editii, una, identica, in 1885, alta, adaugita cu poeziile La steaua, De ce nu-mi vii si Kamadeva, in 1888. De atunci, editorii, printre care cei mai mari au fost Perpessicius si Petru Cretia, tot adaugand poeziile publicate in reviste dupa 1883 sau pastrate in manuscrise, au publicat opera unui poet pe care criticii si istoricii literari il considera un exponent al celui de al doilea val romantic din Europa. Un poet al iubirii, un poet al naturii, al idealurilor morale si al patriei, Eminescu este incontinuu redescoperit de generatiile de tineri.

Daca totusi am publicat si aceste poezii, impreuna cu celelalte, asa cum se gasesc, am facut-o dintr-un simtamant de datorie literara. Trebuiau sa devie mai usor accesibile pentru iubitorii de literatura noastra toate scrierile poetice, chiar si cele incepatoare, ale unui autor care a fost inzestrat cu darul de a intrupa adanca sa simtire si cele mai inalte gandiri intr-o frumuseta de forme, subt al carei farmec limba romana pare a primi o noua viata. - Titu Maiorescu, in prefata editiei princeps a Poeziilor lui Eminescu

Mihai Eminescu (1850–1889), poet, prozator si publicist roman. Nascut la Botosani, crescut la Ipotesti, si-a facut studiile primare si gimnaziale, cu intermitente, la Cernauti. Mai tarziu a facut studii de filozofie la Viena si la Berlin. Prima poezie a publicat-o in ianuarie 1866, semnand M. Eminoviciu, privatist, intr-o brosura dedicata lui Aron Pumnul, profesor de romana la gimnaziul din Cernauti, mort de curand. Peste o luna, in Familia din Pesta i-a aparut alta poezie, De-as avea, semnata Eminescu, nume ales de Iosif Vulcan, directorul revistei. Din 1870 a inceput sa publice in Convorbiri literare. A indeplinit diverse slujbe, profesor de germana, director de biblioteca, revizor scolar si redactor la ziarul conservator Timpul. Din 1883, atins de alienatie mintala, si-a petrecut o parte din timp prin sanatorii din tara si din strainatate, revenindu-si doar temporar, pentru a indeplini slujbe marunte. Un singur volum i-a aparut in timpul vietii, Poesii, in 1883. Opera sa, cu mult mai vasta, cuprinzand poezii, proza, publicistica politica, ii confera statutul aproape sacru de poet national al romanilor.