Dintotdeauna tensionata si vicioasa, relatia dintre politica si cultura, in sens larg, daca nu suporta violul ideologic al unor regimuri totalita­re, cu rol castrator, impiedicand o evolutie naturala si o respiratie nor­mala, imbraca, inevitabil, un caracter antagonic, latent sau manifest, de la servilism la opozitie fatisa, de la creatia oportunista, sablonarda, "de comanda", cu notorietati gonflate, la cea neaservita, repliata intr-o imanenta siesi suficienta. Restrangand, insa, aria interesului la pulsul literaturii, este evident ca nu putem analiza viata literara a unei epoci si productia ei scriptica fara a ne raporta la contextul politic. Or, regi­murile comuniste au inteles literatura ca docil instrument al propagan­dei, in functie de comandamentele de etapa, mizand, intr-un mediu "procustian" (cf. Sanda Cordos), feroce politizat, pe elasticitatea mo­rala a intelectualilor "progresisti”, adaptabili. Armata condeierilor, sub flamura dorintei de innoire, "primenind" literatura, a oferit, din belsug, umilitoare servituti (...).

Oricat de suficienta siesi ar fi literatura, repliata intr-un orgolios autonomism, cauzalitatile ei sunt si in alta parte; ele tin de respiratia istoriei sau, mai exact, de meteorologia politica, cu atat mai mult cand vorbim despre un regim totalitar, sufocant prin instrumentalizare ideologica si control draconic. Cine cerceteaza "viata externa" a operelor, investigand sociologic, prin perceptie contextuala, metabolismul literaturii, va fi de acord ca o istorie "pura", retezand ombilicul societal, nu e cu putinta. - Adrian Dinu Rachieru