Popasul si alte povestiri

Nicolae Radoi e un scriitor cu un statut deja conturat. A luat si cateva premii fie la Sighetul Marmatiei, fie la Bradiceni. S-a integrat firesc in cadrul Scolii de Literatura de la Targu-Jiu, ilustrandu-se triontic ca prozator, ca poet, ca traducator. Am colindat cu el toata Romania pe mii de kilometri, am vizitat impreuna cele doua Sarmisegetuze, Castelul Huniazilor, Desestii, Orastie, Deva s.a.m.d. L-am imbiat in urma cu 7-8 ani sa scrie literatura (asa cum o vorbeste mai intai si abia apoi cum o dichiseste stilistic si narativ). Schitele, povestirile, nuvelele sale sunt mereu pe muchie de cutit: adica glisand dinspre ironie, uneori malitioasa, inspre sarcasm, deseori caricaturizand situatii, personaje, pseudopolitruci cu nume sonore, dar goi pe dinauntru. Lansarile lui de carte - am constatat personal - pot provoca "scandal", pot deveni "inoportune" din cauza indraznelii sale analitice de caractere, de atitudini, de nonmesaje de complezenta; caci Nicolae Radoi razuie realitatea de rautati, de impuritati, de injustitii, de deraieri imorale etc. In aceste savuroase interventii interstitiale, acest acutizat mesager ale lumii critice amendeaza, fara sa clipeasca idiotismul planetar ori slugarcinia "nationala la tot felul de inalte porti". Survolandu-si, icaric, oralitatea, acest "nelinistit" si "iconodul" Nicolae Radoi redescopera pe cont propriu radacinile, orizontul cultural-semiotic, idiosincraziile cu un curaj aresic; si prin urmare isi da drumul aripilor fanteziei (precum in Popasul, Mosul, Pustnicul s.c.l.) ca sa reimagineze contexte arhitextuale, strabatute cu o acuitate stringenta. Astfel se poate infatisa publicului cititor - pe care, pare-se, si l-a format cu o cerbicie frontal-parodistica ori dimpotriva fantastic-autoconsistenta, vibrand diapazonic la orice semnal venit din eter "pe unde scurte", precum, de pilda, la Monica Lovinescu ori la Virgil Ierunca. Astfel, in biblioteca-mi ionaionica si-au aflat locul secret si cartile sale cu titluri simbolice: Scrancioburi (2021), Clepsidra (2023), Cenusa zilei (2023), Popasul (2024); si le vor urma, cu aplomb, Fantascienza/ Pustnicul (2024), cumva intr-o paradigma cu Mircea Eliade, Ionel Buse, Aurel Antonie, Silviu Doinas Popescu, Ion Popescu-Bradiceni, Cristian George-Brebenel, Nichita Danilov, Aurel Stefanachi, Lazar Popescu s.a. Tehnicile sunt de aceeasi descendenta fie caragialiaga, fie eugenionesciana. Autorul stie sa inventeze titluri sugestive, vitriolante, asteptandu-l pe Godot ori dezvoltand o arta a intrebarilor carora sa le dea reiterativ raspunsuri fie ele si mordante, sfichiuitoare, a fuduliei, prostiei, mediocratiei, bicisniciei. Prima din tehnici e bucla, a doua mesajul scurtcircuitat, a treia e bucuria jocului crispat ori dimpotriva exploatand cu inteligenta teme "obscure", cioraniene ori chiar beckettiene. Emisia fictionala e reductiva la absurd, la nimicul volatil, la punctificari existentiale mereu in criza, la alegoria acida, caustica, necesara curatarii societatii de nedreptati, de discrepante grotesti, ca toate acestea sa fie abordate cu creativitate, cu nonsalanta, cu un hatru umor fie metafizic fie galgaitor. Nicolae Radoi si-a luat un avant considerabil, confirma increderea ce i-am acordat-o si se manifesta ca atare intr-o normala evolutie de scriitor al unei Romanii decadente, daca nu deja esuate. - Ion Popescu-Bradiceni