Inca de la prima carte de proza (Mersul pe jos, editura Militara, 1982) Viorel Domenico a dovedit un atasament remarcabil fata de locul nasterii, unele din toposurile prezente in volumul de povestiri ostasesti apartinand Brezei si imprejurimilor sale. La fel, o bogata onomastica, specifica zonei era folosita cat se poate de adecvat in configurarea personajelor. Cred ca dintre autorii pe care i-a trimis in lume acest colt de tara, Viorel Domenico este cel mai implicat in dezvaluirea germinatiilor specifice unui spatiu restrans ca intindere geografica, dar coplesitor prin implicatiile sale spirituale. Si nu doar spirituale, desigur.