Priciul este, de fapt, o versiune dramatica a Jurnalului de la Auschwitz pe care scriitoarea l-a publicat in 1968, in Franta. Piesa apare in 1988, dupa ce autoarei i se publicasera si alte scrieri dramatice. Cele patru acte acopera trei luni de detentie in lagarul mortii, chiar inainte de sosirea rusilor eliberatori. Intr-o baraca de femei se asteapta moartea prin gazare, in timp ce se incearca fentarea mortii prin inanitie. Pentru supravietuire, fiecare trebuie sa lupte pentru sine, pentru ca fiecare traieste si moare singur. Aceasta este morala nemiloasa pe care aspirantele la viata trebuie sa si-o insuseasca in ritm accelerat acolo unde speranta de viata nu depaseste trei luni. Violenta, degradare fizica, umilire psihica si fizica extrema, precum constrangerea de a sta goale pusca din pretinse motive legate de prezervarea igienei corporale, infometare sistematica, munca silnica, batai si torturi imaginate ad-hoc si sunt doar cateva dintre elementele care au dus umanitatea secolului al XX-lea inapoi, in comuna primitiva. Primitivism si instincte - foamea si frica de moarte, asteptarea continua a mortii, a ultimilor pasi catre camera de gazare. Viata care atarna de firul scurt al mintii in care salasluieste raul, pentru ca binele a fost izgonit in rai. Iadul dinauntru si dinafara - mintea, perimetrul unui culcus dintr-o baraca, noaptea. Detinutele vorbesc noaptea. Tranzactiile se fac noaptea. Amintirile de odinioara, din lumea de dinainte, dintr-o viata anterioara, revin, si ele, tot noaptea. Noaptea de afara si noaptea mintilor. Din intuneric pandeste calaul. Victima convietuieste cu el. Pana cand este devorata. Aproape muta, inca un copil, Eva nu face altceva decat sa scrie. Ea are o misiune. Sa lase totul in cuvinte, tot: nume, date de nastere, culori, mirosuri, idealuri, vise din trecut. Eva este Ana. E grafomana, de cand avea 11 ani nu face altceva decat sa lucreze la romanul ei. Romanul ei trebuie sa fie despre realitate, oricat de monstruos neverosimila este aceasta realitate, si trebuie sa-i supravietuiasca.

Traducere din limba franceza de Luminita Bogdan si Cristian Penes.