In vechea cetate a Londrei, intr-o zi oarecare de toamna, din al doilea patrar al secolului al XVI-lea, intr-o familie saraca, pe nume Canty, se nascu un baietel, care nu era dorit de nimeni. In aceeasi zi, intr-o familie bogata, pe nume Tudor, veni pe lume un alt baietel, dorit de toti. Toata Anglia il dorea cu ardoare. Atat de mult tanjisera, sperasera si se rugasera englezii sa se nasca incat, acum, ca venise pe lume, se bucurau nespus. Persoanele care abia se cunosteau se imbratisara, se sarutara pe ambii obraji si izbuc-nira in plans. Toata lumea isi lua vacanta si, in lung si-n lat, de neam inalt sau umil, se ospatara, dansara, cantara impreuna, privindu-se cu ochi umeziti de emotie si o tinura asa cateva zile bune. Ziua, Londra era un adevarat spectacol, cu stindarde vesele ce fluturau de pe fiecare balcon sau acoperis si parade splendide care marsaluiau pe strazi. Noaptea, privelistea era in continuare impresionanta, cu focuri mari de tabara aprinse la fiecare colt de strada si grupuri de petrecareti care se veseleau in jurul lor.

In toata Anglia nu se vorbea de altceva decat despre noul mostenitor, Edward Tudor, print de Wales, care dormea infasat in matasuri si brocarturi, fara sa stie nimic de toata aceasta agitatie, fara sa stie ca asupra lui vegheau atatia domni si doamne de rang inalt – si fara macar sa-i pese. Dar de celalalt copil, infasat in zdrente umile, Tom Canty, nu pomenea nimeni, cu exceptia familiei de saraci, pe care ajunsese sa o tulbure prin venirea sa pe lume.