Desi toata critica e de acord ca proza reprezinta o parte durabila a literaturii lui Alecsandri, putini au luat-o in serios, majoritatea comentatorilor parand a se inspira din frivolitatea si umorul atribuite scriitorului insusi. Hibrida, in felul romantismului Biedermeier (insemnari de calatorie, jurnale, biografii, amintiri, studii de moravuri, fiziologii, epistole, nuvele si chiar mici romane sentimentale, eseuri critice ori filozofice s.a.m.d.), aceasta proza este, alaturi de a lui Negruzzi, cea mai valoroasa din primele sase-sapte decenii ale secolului XIX, sintetizand pe alocuri principalele tendinte contemporane ori anticipand altele din jurul lui 1900. - Nicolae Manolescu

Proza lui Alecsandri trece drept partea cea mai viabila a literaturii sale, in sensul ca se deschide cititorilor de astazi chiar peste considerentele istorice care pot conferi anumitor texte un interes ce amesteca preocuparile de stiinta cu bunavointa estetica specioasa. [...] Lui Alecsandri ii place sa fie ascultat, fara sa abuzeze de artificii pretentioase ale oralitatii: pitorescul material, tematic se acopera de o fina panza transparenta de ironie care nu e decat humor bland, incantare la aspectele lumii si ale vietii. El petrece cuviincios, ca un patriot epicurian, la vederea naturii umane si fizice, mizeriile si frumusetile, regretul si induiosarea desfoliindu-se de la conturul minutios fara pedanterie la grotesc. - I. Negoitescu