In esenta, Puterea obisnuintei contine un argument incurajator: cheia reusitei noastre de a face cu regularitate exercitii fizice, de a slabi, de a fi mai productivi si de a avea succes este intelegerea modului in care functioneaza deprinderile. Dupa cum arata Duhigg, valorificand aceasta noua stiinta, ne putem transforma afacerile, comunitatile si vietile noastre.

O examinare noua a modului in care comportamentele de rutina ne iau in stapanire si un raspuns la intrebarea daca sunt susceptibile de schimbare. Toate istorisirile povestite de Duhigg sunt fascinante in ele insele, dar capata o cu totul alta dimensiune cand se unesc cu modul autorului de a cerceta deprinderile. Associated Press

In ultimii ani, au fost efectuate numeroase cercetari asupra modului in care suntem modelati de propriile deprinderi, o activitate stiintifica foarte frumos descrisa in noua carte a lui Charles Duhigg, Puterea obisnuintei. David Brooks, The New York Times

O carte de prima mana, bazata pe un volum impresionant de cercetari, scrisa intr-un stil sprinten si care gaseste echilibrul potrivit intre seriozitatea intelectuala si sfaturile practice despre modul in care putem scapa de obisnuintele noastre rele. The Economist

Nu veti mai avea niciodata exact aceeasi viziune despre voi, despre organizatia sau lumea voastra. Daniel H. Pink, autorul cartilor Drive si A vinde e omeneste

O carte amuzanta, agreabila, fascinanta. O privire serioasa, indreptata spre stiinta formarii si a modificarii deprinderilor. The New York Times Book Review
Fragment din cartea "Puterea obisnuintei" de Charles Duhigg

"Pare absurd sa crezi ca doar dandu-le oamenilor cateva coli albe se poate face o diferenta in rapiditatea recuperarii dupa operatie. Dar atunci cand cercetatoarea i-a vizitat pe pacienti peste trei luni, a constatat o frapanta diferenta intre cele doua grupuri. Pacientii care isi notasera planurile in brosurile lor incepusera sa mearga de doua ori mai repede decat aceia care nu facusera acelasi lucru. Incepusera sa se aseze si sa se scoale de pe scaun, fara ajutorul cuiva, de trei ori mai repede. Se incaltau, spalau rufe si gateau mai rapid decat pacientii care nu mazgalisera scopurile lor, de atins in viitor. Cercetatoarea dorea sa inteleaga de ce. A studiat brosurile si a descoperit ca mare parte din paginile albe fusesera umplute cu niste planuri amanuntite ale celor mai banale aspecte din procesul de recuperare. Un pacient, de exemplu, scrisese: „Voi merge maine pana in statia de autobuz ca sa o astept pe sotia mea cand se intoarce de la serviciu", dupa care si-a notat la ce ora urma sa plece, traseul pe care avea sa-1 parcurga, ce haine sa poarte, ce manta sa-si ia daca ploua si ce pastile sa aiba la el daca durerea devenea prea intensa. Un alt pacient a scris o serie de programe foarte precise cu exercitiile pe care urma sa le faca de fiecare data cand mergea la baie. Un al treilea a notat minut cu minut un itinerar de parcurs intr-o plimbare prin cartier.
Pe masura ce studia brosurile, cercetatoarea a sesizat ca planurile aveau ceva in comun: se concentrau asupra modului in care pacientii vor rezolva un moment specific de durere anticipata. Barbatul care facea exercitii in drum spre baie, de exemplu, stia ca de fiecare data cand se ridica de pe canapea, durerea era cumplita. Si-a notat, de aceea, un plan de depasire a situatiei: automat facea un pas in fata, ca sa nu fie tentat sa se aseze la loc. Pacientul care isi astepta sotia in statia de autobuz se temea de dupa-amiezi, pentru ca acea scurta plimbare era cel mai lung si cel mai dureros moment al fiecarei zile. Asa ca si-a notat in detaliu fiecare obstacol de care s-ar putea lovi, anticipand o solutie.
Altfel spus, planurile pacientilor erau elaborate in jurul momentelor de cumpana, cand stiau ca durerile lor - si, odata cu ele, tentatia de a se lasa pagubasi - vor fi de maxima intensitate. Pacientii isi spuneau lor insisi cum aveau sa treaca peste momentele dificile."