Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Razboiul unei familii 1914-2014

De (autor): Stephane Audoin Rouzeau

0
(0 review-uri)
Razboiul unei familii 1914-2014 - Stephane Audoin-Rouzeau
Rasfoieste

Razboiul unei familii 1914-2014

De (autor): Stephane Audoin Rouzeau

0
(0 review-uri)

Volumul este rezultatul cercetarilor intreprinse de unul dintre marii istorici ai Primului Razboi Mondial, Stephane Audoin-Rouzeau.

Dupa ce a scris despre combatantii din transee si experientele traite de acestia, autorul a decis sa-si intoarca privirea catre cei apropiati.Cu toate acestea, cartea nu este o poveste de familie sau un eseu de egoistorie. Nu este nici autobiografia unui istoric, ci descrierea modului in care Marele Razboi a influentat existenta familiei lui Audoin-Rouzeau vreme de trei generatii, chiar daca efectele ca atare depasesc limitele vietii acestora. 
Dincolo de individualitatile evocate in text, in prim-plan ramane marea conflagratie mondiala.

In acest sens, este o carte de istorie, cu un discurs impresionant, sensibil si bine stapanit, in care autorul se straduieste, in fond, sa descopere istoria la nivelul omului.

extul este scurt, dar dens, uneori tulburator. El ofera, intr-adevar, mai multe grile de lectura. Regasim povestea de formare a unui istoric care nu-si ascunde nici parerile subiective, nici stangaciile […]. Razboiul unei familii retraseaza si experienta celor doua conflagratii prin care au trecut bunicii autorului. In cele din urma, si poate tocmai prin acest lucru volumul este atat de impresionant, sunt descrise cu finete relatiile dintre generatii incepand cu Primul Razboi Mondial […]. - Nicolas Offenstadt

Stephane Audoin-Rouzeau este profesor al prestigioasei Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris si cel mai important  reprezentant al scolii franceze de antropologie istorica a Primului Razboi Mondial. Printre celelalte carti ale sale se numara Les combattants des tranchees, Armand Colin, 1986; L’enfant de l’ennemi, 1914–1918, Aubier Collection historique, 1995; Combattre: une anthropologie historique de la guerre moderne (XIXe–XXIe siecle), Seuil, 2008; Les armes et la chair: trois objets de mort en 14–18, Armand Colin, 2009.

Citește mai mult

-5%

PRP: 20.27 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

19.26Lei

19.26Lei

20.27 Lei

Primești 19 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare vineri, 14 noiembrie - luni, 17 noiembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Volumul este rezultatul cercetarilor intreprinse de unul dintre marii istorici ai Primului Razboi Mondial, Stephane Audoin-Rouzeau.

Dupa ce a scris despre combatantii din transee si experientele traite de acestia, autorul a decis sa-si intoarca privirea catre cei apropiati.Cu toate acestea, cartea nu este o poveste de familie sau un eseu de egoistorie. Nu este nici autobiografia unui istoric, ci descrierea modului in care Marele Razboi a influentat existenta familiei lui Audoin-Rouzeau vreme de trei generatii, chiar daca efectele ca atare depasesc limitele vietii acestora. 
Dincolo de individualitatile evocate in text, in prim-plan ramane marea conflagratie mondiala.

In acest sens, este o carte de istorie, cu un discurs impresionant, sensibil si bine stapanit, in care autorul se straduieste, in fond, sa descopere istoria la nivelul omului.

extul este scurt, dar dens, uneori tulburator. El ofera, intr-adevar, mai multe grile de lectura. Regasim povestea de formare a unui istoric care nu-si ascunde nici parerile subiective, nici stangaciile […]. Razboiul unei familii retraseaza si experienta celor doua conflagratii prin care au trecut bunicii autorului. In cele din urma, si poate tocmai prin acest lucru volumul este atat de impresionant, sunt descrise cu finete relatiile dintre generatii incepand cu Primul Razboi Mondial […]. - Nicolas Offenstadt

Stephane Audoin-Rouzeau este profesor al prestigioasei Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris si cel mai important  reprezentant al scolii franceze de antropologie istorica a Primului Razboi Mondial. Printre celelalte carti ale sale se numara Les combattants des tranchees, Armand Colin, 1986; L’enfant de l’ennemi, 1914–1918, Aubier Collection historique, 1995; Combattre: une anthropologie historique de la guerre moderne (XIXe–XXIe siecle), Seuil, 2008; Les armes et la chair: trois objets de mort en 14–18, Armand Colin, 2009.

Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X