Rebecca de Daphne du Maurier este unul dintre cele mai captivante romane clasice, parte din colectia Romane nemuritoare a editurii Litera - o serie dedicata marilor capodopere ale literaturii universale, prezentate in editii rafinate, cu design elegant si finisaje de colectie. Compusa din povesti care sfideaza timpul, colectia Romane nemuritoare aduce in prim-plan capodopere ale literaturii universale in editii rafinate, cu design elegant si finisaje de colectie - carti care incanta atat prin continut, cat si prin prezentare. Fiecare volum este o invitatie la lectura de calitate, o reintalnire cu mari autori si o comoara pentru biblioteca personala.

 

Printre aceste bijuterii literare se regaseste si romanul Rebecca, semnat de Daphne du Maurier, una dintre cele mai fascinante si enigmatice scriitoare ale secolului XX. Rebecca este un clasic care transcende genul literar - roman gotic, thriller psihologic, poveste de dragoste - construieste o atmosfera de suspans hipnotic si tulburator.

 

Povestea incepe cu celebra fraza "Aseara am visat ca ma intorsesem la Manderley..." si se transforma treptat intr-o incursiune tensionata in trecutul unei femei aparent absente, dar a carei prezenta domina fiecare colt al vietii celor ramasi in urma. Tanara naratoare, a carui nume nu este niciodata dezvaluit, este atrasa intr-o lume sofisticata, dar incarcata de umbre, unde amintirea primei doamne de Winter - Rebecca - pare imposibil de alungat.

 

Daphne du Maurier imbina maiestrit misterul cu introspectia psihologica, explorand teme precum gelozia, identitatea, manipularea si nesiguranta de sine. Atmosfera gotica, personajele ambigue si rasturnarile de situatie fac din acest roman o lectura greu de uitat si imposibil de lasat din mana.

 

Recomandat cititorilor de literatura clasica, thrillere psihologice, romane gotice si fictiune cu protagoniste memorabile, Rebecca ramane un reper literar pentru oricine isi doreste sa patrunda in adancimile intunecate ale mintii si ale dorintei.

 

Descopera Rebecca in colectia Romane nemuritoare si lasa-te prins intr-o poveste care sfideaza timpul, genurile si asteptarile. Un clasic intens, seducator si perfect pentru cei care iubesc cartile care raman cu tine mult timp dupa ce le-ai terminat.

 

Traducere din limba engleza de Paul B. Marian.

 

In noaptea aceea trebuie sa fi plouat, caci, cand m-am trezit a doua zi dimineata la sapte si m-am ridicat din pat, am vazut pe fereastra ca trandafirii din gradina erau aplecati si siroiau de picaturi de apa si ca taluzurile gazonate, ce duceau spre padure, erau umede si argintate. In vazduh plutea un iz usor de ceata si de apa, mirosul ce insoteste primele frunze cazute. Ma intrebam daca toamna o sa vina cu doua luni mai devreme. Maxim nu ma trezise, cand se sculase la cinci. S-o fi strecurat din pat si o fi trecut fara zgomot in cabinetul lui de toaleta. Acum era acolo, in golf, cu colonelul Julyan, capitanul Searle si oamenii de pe slep. Slepul asta trebuia sa fie acolo cu macaraua si lanturile lui ca sa se ridice velierul Rebeccai la suprafata. Ma gandeam la asta cu raceala, linistita, fara emotie. Mi-i inchipuiam pe toti acolo jos, in golf si carena mica, neagra a iahtului inaltandu-se incet, la suprafata, leoarca de apa, picurand, cu ierburile de mare, verzi, si cu scoicile lipite de ochii Rebeccai. Cand iahtul o sa fie urcat pe slep, apa o sa siroiasca pe flancurile lui si se va intoarce in mare. Lemnaria micului vas trebuie sa fie lucioasa si cenusie, mirosind a mal si a rugina si a plante dintr-acelea negre care cresc sub stanci, pe care marea nu le da la iveala niciodata. Poate ca numele mai e vopsit pe prora: "Je reviens", in litere verzi si decolorate. Si insasi Rebecca era acolo, lungita in cabina.

Am facut baie, m-am imbracat si am coborat pentru micul-dejun, la noua, ca de obicei. Pe farfuria mea era un teanc de scrisori. Scrisori de la oameni care ne multumeau pentru bal. Mi-am aruncat ochii pe ele. Frith ma intreba daca trebuie sa tina cald micul-dejun pentru Maxim. I-am spus ca nu stiam cand o sa se inapoieze.

- A fost silit sa plece foarte devreme, am adaugat eu.

Frith n-a zis nimic. Avea o infatisare solemna, foarte grava.

M-am intrebat din nou ce anume stia.

M-am ridicat de la masa si am luat corespondenta cu mine in salonas. Incaperea nu fusese aerisita. Am deschis larg toate ferestrele ca sa intre aerul curat si proaspat. Florile de pe camin tanjeau, multe erau ofilite. Petalele zaceau pe jos. Am sunat, iar Maud, a doua camerista, intra in odaie.

- De odaia asta nu s-a atins nimeni in dimineata asta, am zis eu. Nu s-au deschis nici macar ferestrele. Si florile sunt ofilite.

Ia-le, te rog, de aici.

Ea paru intimidata si-si ceru iertare.

- Sa nu se mai repete, am spus eu.

- Nu, doamna, zise ea.

Iesi din camera luand florile. N-as fi crezut niciodata ca-i atat de lesne sa te arati aspra. Ma intrebam de ce pana atunci mi se paruse atat de greu. Meniul era pe birou. Somon rece cu maioneza, cotlete in aspic, piftie de pasare, sufleu. Am recunoscut felurile acestea de mancare pentru ca le vazusem pe bufetul supeului din noaptea balului. Tot noi mancam resturile. Era desigur pranzul rece, ce mai fusese servit in ajun si de care eu nu ma atinsesem. Mi-am spus ca personalul isi cam facea de cap. Am sters meniul si l-am chemat pe Robert."