O carte fenomen despre iubirile de inceput si prietenia autentica
    Intr-unul din orasele acelea mici si aparent lipsite de viitor din sudul Americii, trei prieteni cu istorii si personalitati foarte diferite incearca sa supravietuiasca ultimului an de liceu. Lydia, Travis si Dill au fiecare lupta proprie de dus, incercand sa navigheze prin apele tulburi ale primei maturitati, ca sa scape fie de orasul natal, fie de trecut, fie de parinti indiferenti sau abuzivi. Se iubesc mai mult decat stiu si atunci cand unul dintre ei pateste ceva, ceilalti doi nu numai ca gasesc curajul de a nu renunta in fata deziluziei, dar se ajuta unul pe altul sa redescopere importanta sperantei si a increderii in viitor.

     „O poveste emotionanta despre dragoste, loialitate, credinta si despre cum poti strabate intunericul pentru a intalni alti oameni.” - Publisher’sWeekly
     „O poveste bogata… Eternele suisuri si coborasuri ale prieteniei sunt jucate aici de trei personaje convingatoare.” - The Guardian
    Fragment din romanul "Regele serpilor" de Jeff Zentner:

    ”Stateau la o masa in cantina, singuri si departe de ceilalti, ca de obicei. Sala de mese mirosind a crochete de peste zumzaia in jurul lor. Dill isi manca pranzul lui neapetisant, dar gratuit. Travis manca o caserola imensa cu macaroane cu branza gatite de mama lui. Lydia avea ca de obicei morcovi, lipie, humus si iaurt grecesc. Travis citea una din cartile din seria Rauri de sange, iar Dill statea cu castile in urechi lucrand concentrat pe noul lui laptop.
    Lydia citea Jurnalul lui Anais Nin.
    Dill isi scoase una dintre casti.
    — Hei, Lydia, poti sa imi incarci si mie niste clipuri pe YouTube in seara asta? Am incercat, dar scoala a blocat accesul la YouTube.
    — Sigur. Despre ce-i vorba?
    — Niste clipuri cu mine cantand piese pe care le-am compus. Vreo cinci.
    — Cinci? Cand ti-am dat laptopul, acum doua zile, nu?
    — Aveam unele gata scrise.
    Hunter Henry, Matt Barnes si DeJuan Washington, trei jucatori de fotbal, trecura pe langa masa lor.
    — Hei, Diliule, politia stie ca ai laptop? intreba Hunter.
    Prietenii lui chicotira batjocoritor.
    — Credeam ca scoala nu permite accesul la pornografia infantila, zise Matt.
    Urma o noua serie de chicoteli. Dill isi puse casca la loc in ureche, fara ia in seama. Travis se incorda vizibil, dar continua sa citeasca, ignorandu-i la randul lui. Stiau amandoi cum decurgeau lucrurile. Lydia puse cartea jos si le zambi.
    — Da, am informat politia atunci cand v-am inscris in Registrul National al Posesorilor de Micropenisuri. Sa nu fiti surprinsi daca o sa aveti probleme la aeroport. Acolo si in alte locuri.
    — Iti arat eu scula mea, zise Hunter.
    — Nu uita ca port ochelari.
    Lydia isi relua cartea.
    — Da, de parc-am putea uita asa ceva, cand iti fac fata arate ca un cur, izbucni Matt.
    — Ati putea uita, fiindca va lipseste abilitatea de a forma amintiri semantice, motiv pentru care cei de la Tullahoma High v-au umilit folosind aceeasi strategie de doua ori la rand ultima oara cand v-au batut in repriza a patra, zise Lydia fara sa isi ia ochii din carte.
    — Ce stii tu despre fotbal, zdreanto? zise Hunter.
    — Pai de exemplu stiu ca trebuie sa marchezi mai multe puncte decat cealalta echipa, ceea ce este greu de facut cand voi - si mai ales tu - iti dai cu stangu-n dreptul in propria zona de aparare, ca anul trecut cand ati jucat impotriva Manchester, permitandu-le celorlalti sa dea lovitura castigatoare.”