O carte extrem de amuzantă, chiar atunci când trece prin situații mai negre sau gri închis, ca moartea și relațiile toxice de familie. Harpiile destinului sunt tratate cu un umor inteligent care nu lasă lucrurile să alunece într-o groapă de potențial.

În același timp o carte – film, a cărei structură narativă îți dă senzația că vizionezi o peliculă plină de scene rapide, cu mult suspans și schimbări de direcție. E în avantajul lecturii ca volumul să fie parcurs de la un cap la altul fără pauză, în stil go with the flow, cu niște popcorn la îndemână.

Personaje credibile, bine construite și bine condimentate, construite cu schepsis încât să trezească simpatii sau antipatii de la primele scene în care apar, dar să și crească în complexitate odată cu derularea poveștii și cu expunerea unor secrete incomode. Chiar și unii dintre nesuferiții grupului devin demni de empatie, atunci când le înțelegi motivele interioare. Cât despre simpaticii principali, nu sunt nici pe departe perfecți în zăpăceala și imaturitatea cu care interacționează între ei, dar ies din această călătorie ceva mai adunați și mai capabili să știe ce vor. Se zice că tot ceea ce iubim se află de partea cealaltă a fricii, și asta e exact ce se întâmplă aici, personajele trec prin diverse frici și blocaje acumulate de-a lungul timpului și se eliberează de resentimente și de așteptări nerealiste.

Finalul lasă ușa deschisă spre o posibilă continuare și către un fill in the blanks din partea cititorilor.