headerdesktop transportgratuit23ian26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile transportgratuit23ian26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Revista română de executare silită Nr.3 din 2025

De (autor): Anonim

0
(0 review-uri)
Revista romana de executare silita Nr.3 din 2025
Rasfoieste

Revista română de executare silită Nr.3 din 2025

De (autor): Anonim

0
(0 review-uri)
A sosit momentul pentru cel de-al treilea numar al Revistei Române de Executare Silită de anul acesta. Deși inițial am anunțat o alta tematica pentru acest numar, „la cererea publicului participant” la Conferința Anuala de Executare Silită, am deturnat scopul declarat și am ales sa îl dedicam materialelor prezentate în cadrul conferinței organizate de catre revista noastra în colaborare cu Uniunea Naționala a Executorilor Judecatorești și Grupul editorial Universul Juridic, ajunsa deja la ediția a XVI-a.
 
Tematica acestui an a fost una speciala, sub titulatura Teoria și practica judiciara împreuna, iar conferința s-a desfașurat în perioada 29-30 septembrie 2025, la București. Evenimentul din acest an a fost unul diferit de cele cu care suntem în mod normal obișnuiți datorita formatului inedit. Fiecare zi de conferința a avut câte 2 paneluri diferite, concentrate fiecare pe o anumita tematica specifica. Fiecare panel a avut 4 sau 5 vorbitori, dupa caz, și a fost compus dintr-un executor judecatoresc, un judecator, un avocat, respectiv un profesor de drept, în funcție de specificul temei, care au intrat într-un dialog chiar împreuna cu participanții din sala.
 
Panelul nr. 1, dedicat Rolului instanței și al organului de executare în faza de executare silită, l-a avut drept moderator pe domnul conf. univ. dr. Ioan Gârbuleț, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, iar vorbitori: prof. univ. dr., av. Traian-Cornel Briciu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, președintele UNBR, care a discutat despre Reducerea cheltuielilor de executare - procedura, limite și efecte; lect. univ. dr., jud. Sergiu Cârlan, Facultatea de Drept, Universitatea „Bogdan Voda” din Cluj-Napoca, vicepreședinte, Tribunalul Cluj, cu tema Rolul activ al judecatorului. Dezideratul respectarii principiului legalitații executarii silite și limitele impuse de principiul disponibilitații; exec. jud. Bogdan Dumitrache, CEJ București, cu o tema interesanta: E mai greu sa intervii decât sa urmarești; domnul conf. univ. dr., exec. jud. Eugen Huruba, director Centrul de Pregatire și Perfecționare a Executorilor Judecatorești din România, director Revista Româna de Executare Silită, cu tema Cu sau fara accept, dar cu efect: depunerea cu afectațiune speciala în logica executarii; și doamna prof. univ. dr. Evelina Oprina, director Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu”, Academia Româna, cu o dezbatere interesanta: Intervenție versus conexare: delimitari, specificitați și clarificari.
 
Panelul nr. 2, cu tema generala Sancțiunile executarii silite, a avut-o drept moderator pe doamna conf. univ. dr. Andreea Tabacu, Universitatea Naționala de Știința și Tehnologie Politehnica București, iar vorbitori: jud. Vasile Bozeșan, formator INM, cu tema Nulitați în executarea silita: tipologii, invocare, efecte, aplicații practice; domnul exec. jud. Eduard Peticaru, cofondator SCPEJ Peticaru Iordache & Asociații, Doi controlori pe același bilet. Corpul de control fața în fața cu instanța de contestație, cine sancționeaza primul?; domnul asist. univ. dr., jud. Catalin Lunganașu, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara; Tribunalul Timiș, cu tema Prescripția dreptului de a obține executarea silita - aplicații practice; iar în final colegul meu de catedra, domnul av. dr. Șerban Mircioiu, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Despre cum tratam guturaiul ca sa nu ne prinda gripa sau despre necesitatea reconfigurarii instituției perimarii executarii silite.
 
Cea de-a doua zi a debutat cu panelul nr. 3, având tema Executarea silită a titlurilor executorii referitoare la minori, cu subsemnata pe post de moderator, iar vorbitori: conf. univ. dr. George Magureanu, Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americana, exec. jud., CEJ București, Propuneri de lege ferenda menite sa asigure realul interes superior al copilului, în contextul executarii silite a titlurilor executorii referitoare la minori; asist. univ. dr. Ioan Ilieș Neamț, Facultatea de Drept, Universitatea București, judecator Curtea de Apel Cluj, formator INM, redactor-șef Revista de Dreptul Familiei, cu tema Executarea silită în cazul refuzului sau aversiunii minorului. Un fel de dragoste cu forța?; și doamna av. Giulia Nistor, Baroul Cluj, colaborator permanent RRES, Calitatea procesuala activa a executorului judecatoresc în cererea privind aplicarea de penalitați.
 
Ultimul panel, cel de-al 4-lea, a vizat Executarea silita a contractelor de credit și a instrumentelor de credit, avându-l drept moderator pe domnul conf. univ. dr., exec. jud. Eugen Huruba, director Centrul de Pregatire și Perfecționare a Executorilor Judecatorești din România, director Revista Româna de Executare Silită, iar vorbitori: lect. univ. dr. Sergiu Golub, prodecan Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Biletul la ordin. Deficiențe de uz vs. dificultați de executare silita; Cristina Cornaci, fondator și director general Avestis International, Întinderea raspunderii avalistului: când, cât și cu cine se dueleaza?; exec. jud. Catalin-Gabriel Constantin, Executarea contractelor de credit. O limitare rezonabila impusa prin Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditarii și la cesiunea de creanțe. Exemple practice; jud. dr. Roxana Dan, Tribunalul Specializat Cluj, cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Executarea silita a contractelor de credit. Ce nu putem invoca în contestația la executare prin raportare la inadmisibilitatea reglementata de art. 713 alin. (2) C. pr. civ.
 
Fiecare panel a fost urmat de sesiuni interactive de întrebari și raspunsuri, oferind participanților oportunitatea de a dialoga direct cu specialiștii invitați. Dezbaterile au fost extrem de interactive, iar participanții conferinței au putut comunica în timp real cu invitații, schimbul de idei contribuind la atmosfera extrem de relaxata și totodata profesionala a evenimentului.
 
Premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai bun studiu publicat în paginile Revistei Române de Executare Silita în anul 2024 i-a fost acordat domnului av. dr. Șerban Mircioiu pentru articolul „Titlul executoriu convențional - un concept contestat” și profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita înca o data pentru distincția primita.
 
În ce ma privește, cred sincer ca participarea la aceasta conferința a adus un beneficiu real fiecarui profesionist implicat, oferind oportunitatea de a se familiariza cu ultimele noutați legislative și jurisprudențiale în domeniul executarii silite, de a analiza situații de caz reale, prezentari de soluții practice și de a lega relații de durata cu experți în executare silita, magistrați avocați, executori judecatorești și reprezentanți ai instituțiilor financiare.
 
În acest numar veți putea lectura o parte dintre materialele prezentate în cadrul conferinței și vreau sa le mulțumesc autorilor ca și-au gasit timpul necesar sa puna în scris ideile prezentate, iar asta pentru a profita și acelora care nu au ajuns la dezbaterea fizica.
 
În Varia veți putea citi un material extrem de interesant al domnului asist. univ. dr., av. Liviu-Alexandru Viorel despre impactul deciziei nr. 669/3.12.2024, denumita „Decizia Porumboiu”, prin care Curtea Constituționala a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat ca normele art. 44 alin. (3) O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale „în masura în care instanța judecatoreasca pronunța hotarârea de acordare a ajutorului public judiciar cu aplicarea principiului disponibilitații”.
 
Închei cu speranța ca materialele publicate va vor sprijini în activitatea dumneavoastra și, de asemenea, ca vor contribui la clarificarea problemelor de practica judiciara întâmpinate. Cu recunoștința pentru timpul și angajamentul dumneavoastra! - Un zâmbet, R. Dan
Citește mai mult

nou

transport gratuit

79.29Lei

79.29Lei

Primești 79 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 27 ianuarie - miercuri, 28 ianuarie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

A sosit momentul pentru cel de-al treilea numar al Revistei Române de Executare Silită de anul acesta. Deși inițial am anunțat o alta tematica pentru acest numar, „la cererea publicului participant” la Conferința Anuala de Executare Silită, am deturnat scopul declarat și am ales sa îl dedicam materialelor prezentate în cadrul conferinței organizate de catre revista noastra în colaborare cu Uniunea Naționala a Executorilor Judecatorești și Grupul editorial Universul Juridic, ajunsa deja la ediția a XVI-a.
 
Tematica acestui an a fost una speciala, sub titulatura Teoria și practica judiciara împreuna, iar conferința s-a desfașurat în perioada 29-30 septembrie 2025, la București. Evenimentul din acest an a fost unul diferit de cele cu care suntem în mod normal obișnuiți datorita formatului inedit. Fiecare zi de conferința a avut câte 2 paneluri diferite, concentrate fiecare pe o anumita tematica specifica. Fiecare panel a avut 4 sau 5 vorbitori, dupa caz, și a fost compus dintr-un executor judecatoresc, un judecator, un avocat, respectiv un profesor de drept, în funcție de specificul temei, care au intrat într-un dialog chiar împreuna cu participanții din sala.
 
Panelul nr. 1, dedicat Rolului instanței și al organului de executare în faza de executare silită, l-a avut drept moderator pe domnul conf. univ. dr. Ioan Gârbuleț, Facultatea de Drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, iar vorbitori: prof. univ. dr., av. Traian-Cornel Briciu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, președintele UNBR, care a discutat despre Reducerea cheltuielilor de executare - procedura, limite și efecte; lect. univ. dr., jud. Sergiu Cârlan, Facultatea de Drept, Universitatea „Bogdan Voda” din Cluj-Napoca, vicepreședinte, Tribunalul Cluj, cu tema Rolul activ al judecatorului. Dezideratul respectarii principiului legalitații executarii silite și limitele impuse de principiul disponibilitații; exec. jud. Bogdan Dumitrache, CEJ București, cu o tema interesanta: E mai greu sa intervii decât sa urmarești; domnul conf. univ. dr., exec. jud. Eugen Huruba, director Centrul de Pregatire și Perfecționare a Executorilor Judecatorești din România, director Revista Româna de Executare Silită, cu tema Cu sau fara accept, dar cu efect: depunerea cu afectațiune speciala în logica executarii; și doamna prof. univ. dr. Evelina Oprina, director Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu”, Academia Româna, cu o dezbatere interesanta: Intervenție versus conexare: delimitari, specificitați și clarificari.
 
Panelul nr. 2, cu tema generala Sancțiunile executarii silite, a avut-o drept moderator pe doamna conf. univ. dr. Andreea Tabacu, Universitatea Naționala de Știința și Tehnologie Politehnica București, iar vorbitori: jud. Vasile Bozeșan, formator INM, cu tema Nulitați în executarea silita: tipologii, invocare, efecte, aplicații practice; domnul exec. jud. Eduard Peticaru, cofondator SCPEJ Peticaru Iordache & Asociații, Doi controlori pe același bilet. Corpul de control fața în fața cu instanța de contestație, cine sancționeaza primul?; domnul asist. univ. dr., jud. Catalin Lunganașu, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara; Tribunalul Timiș, cu tema Prescripția dreptului de a obține executarea silita - aplicații practice; iar în final colegul meu de catedra, domnul av. dr. Șerban Mircioiu, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Despre cum tratam guturaiul ca sa nu ne prinda gripa sau despre necesitatea reconfigurarii instituției perimarii executarii silite.
 
Cea de-a doua zi a debutat cu panelul nr. 3, având tema Executarea silită a titlurilor executorii referitoare la minori, cu subsemnata pe post de moderator, iar vorbitori: conf. univ. dr. George Magureanu, Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americana, exec. jud., CEJ București, Propuneri de lege ferenda menite sa asigure realul interes superior al copilului, în contextul executarii silite a titlurilor executorii referitoare la minori; asist. univ. dr. Ioan Ilieș Neamț, Facultatea de Drept, Universitatea București, judecator Curtea de Apel Cluj, formator INM, redactor-șef Revista de Dreptul Familiei, cu tema Executarea silită în cazul refuzului sau aversiunii minorului. Un fel de dragoste cu forța?; și doamna av. Giulia Nistor, Baroul Cluj, colaborator permanent RRES, Calitatea procesuala activa a executorului judecatoresc în cererea privind aplicarea de penalitați.
 
Ultimul panel, cel de-al 4-lea, a vizat Executarea silita a contractelor de credit și a instrumentelor de credit, avându-l drept moderator pe domnul conf. univ. dr., exec. jud. Eugen Huruba, director Centrul de Pregatire și Perfecționare a Executorilor Judecatorești din România, director Revista Româna de Executare Silită, iar vorbitori: lect. univ. dr. Sergiu Golub, prodecan Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Biletul la ordin. Deficiențe de uz vs. dificultați de executare silita; Cristina Cornaci, fondator și director general Avestis International, Întinderea raspunderii avalistului: când, cât și cu cine se dueleaza?; exec. jud. Catalin-Gabriel Constantin, Executarea contractelor de credit. O limitare rezonabila impusa prin Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditarii și la cesiunea de creanțe. Exemple practice; jud. dr. Roxana Dan, Tribunalul Specializat Cluj, cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Executarea silita a contractelor de credit. Ce nu putem invoca în contestația la executare prin raportare la inadmisibilitatea reglementata de art. 713 alin. (2) C. pr. civ.
 
Fiecare panel a fost urmat de sesiuni interactive de întrebari și raspunsuri, oferind participanților oportunitatea de a dialoga direct cu specialiștii invitați. Dezbaterile au fost extrem de interactive, iar participanții conferinței au putut comunica în timp real cu invitații, schimbul de idei contribuind la atmosfera extrem de relaxata și totodata profesionala a evenimentului.
 
Premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai bun studiu publicat în paginile Revistei Române de Executare Silita în anul 2024 i-a fost acordat domnului av. dr. Șerban Mircioiu pentru articolul „Titlul executoriu convențional - un concept contestat” și profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita înca o data pentru distincția primita.
 
În ce ma privește, cred sincer ca participarea la aceasta conferința a adus un beneficiu real fiecarui profesionist implicat, oferind oportunitatea de a se familiariza cu ultimele noutați legislative și jurisprudențiale în domeniul executarii silite, de a analiza situații de caz reale, prezentari de soluții practice și de a lega relații de durata cu experți în executare silita, magistrați avocați, executori judecatorești și reprezentanți ai instituțiilor financiare.
 
În acest numar veți putea lectura o parte dintre materialele prezentate în cadrul conferinței și vreau sa le mulțumesc autorilor ca și-au gasit timpul necesar sa puna în scris ideile prezentate, iar asta pentru a profita și acelora care nu au ajuns la dezbaterea fizica.
 
În Varia veți putea citi un material extrem de interesant al domnului asist. univ. dr., av. Liviu-Alexandru Viorel despre impactul deciziei nr. 669/3.12.2024, denumita „Decizia Porumboiu”, prin care Curtea Constituționala a admis o excepție de neconstituționalitate și a constatat ca normele art. 44 alin. (3) O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale „în masura în care instanța judecatoreasca pronunța hotarârea de acordare a ajutorului public judiciar cu aplicarea principiului disponibilitații”.
 
Închei cu speranța ca materialele publicate va vor sprijini în activitatea dumneavoastra și, de asemenea, ca vor contribui la clarificarea problemelor de practica judiciara întâmpinate. Cu recunoștința pentru timpul și angajamentul dumneavoastra! - Un zâmbet, R. Dan
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo