In timp ce notez despre plecarea dintre cei vii a lui G. Naum, mintea incepe sa mi se invarteasca si pana la urma se opreste, ca si roata norocului, intr-un punct fix... la imaginea unei ghete. Da, eram la Piatra Neamt. Era in 1962. Si acolo am dat peste un volum proaspat editat a lui Gellu Naum, in care era si poezia Gheata. Impreuna cu regizorul Cornel Todea ne-am amuzat citind-o si ulterior am si memorat-o. Incerc sa readuc la suprafata, din cutele memoriei, ceva din ea: "Ma duc sa-mi intalnesc iubita/ si tin in mana nu un buchet de flori, ci o gheata,/ o gheata noua, de toata frumusetea" [...] Prin anul 1995 i-am facut o vizita poetului-impreuna cu regizorul Cornel Todea, care realiza un reportaj pentru TV-la casa sa de la Comana si, spre stupefactia lui si a celor prezenti, i-am adus in dar o gheata. - Cum e posibil sa-ti fi amintit de asta? m-a intrebat Gellu Naum. E o poezie pe care am renegat-o de multa vreme, in plina epoca a realismului socialist, dar care, in ultimul timp, spre mirarea mea, mi-a produs mari satisfactii. Am primit in dar de atunci zeci de ghete, pe care le-am strans intr-o magazie si am intentia sa fac o expozitie cu ele. Ni le-a aratat. Gheata pe care i-am adus-o, desi nu era noua ca cea din poezie, era veche si scalciata, apartinu-i tatalui meu, muncitor zidar, a fost pusa la loc de cinste langa celelalte aduse cadou, adevarate ofrande pe taramul artei si al poeziei. Perechea ei nu mai exista, o rosese cainele nostru, Codita, despre care, daca as avea putin curaj, as putea scrie un poem. Dar ideea ca nu ar putea sa rivalizeze cu
Zdreanta al lui
Arghezi sau cu
motanul Arpagic al
Anei Blandiana, imi paralizeaza elanul. A fost pentru mine o zi cand am intalnit un mare poet. Mai intalnisem si alti poeti (
Sorescu, Tudor George,
Nichita Stanescu, Puca etc...), dar nu de dimensiunea enigmatica a lui
Gellu Naum.