Roman nominalizat la Premiul Man Booker International.

Intr-o duminica dimineata, inainte de ivirea zorilor, trei adolescenti pleaca la o partida de surfing. In timp ce se intorc acasa epuizati, baietii sunt implicati intr-un accident de masina fatal pe un drum pustiu. Doi dintre ei poarta centura de siguranta; unul trece prin parbriz. Medicii il declara in moarte cerebrala la scurt timp dupa sosirea la spital, dar inima ii bate in continuare.

 

Actiunea romanului Sa-i reparam pe cei vii se desfasoara pe parcursul urmatoarelor douazeci si patru de ore si are in centru transplantul de inima care va lua viata unui tanar si i-o va darui unei femei aflate pe moarte. Intr-o proza splendida si contemplativa, cartea examineaza sentimentele cele mai profunde ale tuturor celor implicati pe masura ce se straduiesc sa faca fata unor decizii care implica viata si moartea.

 

La fel de indraznet din punct de vedere stilistic pe cat este de exploziv din punct de vedere emotional, Sa-i reparam pe cei vii i-a fascinat pe cititorii si pe criticii francezi deopotriva, fiind salutat drept opera de referinta a unei noi stele literare. Cu precizia unui chirurg si limbajul unui poet, Maylis de Kerangal a adus o contributie majora atat medicinei, cat si literaturii, intr-o poveste dramatica despre durere, speranta si supravietuire.

 

 Sa-i reparam pe cei vii este un roman neobisnuit si adesea seducator... Frazele lungi si dinamice ale lui Maylis de Kerangal pulseaza in ritm sistolic, cu fiecare bataie punctata de o virgula; sunt incarcate de intensitate emotionala si de imagini flamboaiante. - The New York Times

 

Un roman stratificat, meditativ... Personajele par nu atat creatii fictive, cat oameni reali, pusi in lumina de limbajul bogat, care merge de la cel medical la cel filosofic... Acest roman este o explorare nu doar a mortii, ci si a vietii, a umanitatii si a fragilitatii. - New York Times Book Review

Fragment din volumul "Sa-i reparam pe cei vii" de Maylis de Kerangal:
 

"- Leziunile lui Simon sunt ireversibile.

Are senzatia neplacuta ca trage cuiva un pumn, impresia ca face sa explodeze o bomba. Dupa care se ridica, va sunam de cum va fi posibil, apoi adauga, pe un ton rnai ridicat: tatal lui Simon a fost anuntat? Marianne il tintuieste cu privirea, va fi acolo la inceputul dupa-amiezii - dar Sean nu suna, tot nimic, iar Marianne e cuprinsa brusc de panica, isi spune ca poate nu e in hangar, nici macar acasa, ci plecat sa livreze o iola la Villequier, Duclair sau Caudebec-en-Caux, sau intr-un club de canotaj la marginea Senei, si poate chiar in momentul cand el incerca ambarcatiunea impreuna cu cumparatorul, si vasleau, asezati pe niste banchete culisante, observandu-i comportamentul pe care il comentau cu voce joasa, folosind un vocabular de experti, si incet-incet Marianne a vazut cum cursul fluviului se ingusteaza intre maluri stancoase inalte captusite cu muschi din belsug, acoperite de plante crescute pe orizontala, coada-matei-de-balta, ferigi uriase si liane groase, ierburi de un verde tipator incurcate unele-ntr-altele de-a lungul peretilor abrupti sau curbandu-se inspre rau in cascade vegetale, apoi lumina s-a diminuat, relieful nemailasand deasupra barcii decat o dara subtire de cer de un alb ca laptele, apa a devenit grea, plata si-nceata, suprafata intesata de insecte - libelule cu irizatii turcoaz, tantari transparenti a capatat culoarea bronzului, un mat cu reflexe argintii, si brusc, ingrozita, Marianne si-a imaginat ca, Sean se intorsese in Noua Zeelanda, si ca urca pe fluviul Whanganui, dinspre stramtoarea Cook, plecat din alt estuar si din alt oras, afundandu-se in tinuturile acelea, singur in canoea lui, absolut calm, calm asa cum il cunoscuse, cu privirea atenta; se misca in voie, trecea pe langa satele maori de-a lungul malurilor rapoase, aborda cascadele pe jos, cu ambarcatiunea usoara luata in spate, si inainta tot mai departe spre nord, inspre platoul central si vulcanul Tongariro de unde izvora raul sacru, refacand drumul migratiei in tinuturile noi, l-a vazut intocmai pe Sean, ba chiar i-a auzit suflul amplificat in canion ca intr-o camera de ecou, domnea o liniste sufocanta acolo - Revol se uita la ea, ingrijorat de chipul sau inspaimantat, insa trebuie sa incheie, ne vedem asadar cu el atunci, Marianne da din cap, de acord."