In noaptea dinaintea plecarii la facultate, Clare si Aidan mai au un singur lucru de facut: sa-si dea seama daca vor sa ramana impreuna sau sa se desparta. In decursul celor douasprezece ore, ei retraiesc toate momentele care le-au marca relatia, incercand sa gaseasca ceva din trecutul lor care sa-i ajute sa decida pe ce drum vor sa mearga. Noaptea le va indruma pasii catre prieteni si familie, peisaje familiare, locuri neasteptate, adevaruri dureroase si descoperiri surprinzatoare. Dar pe masura ce orele trec si dimineata se aproprie, la fel se intampla si cu inevitabila lor despartire. Intrebarea este: va fi un ramas-bun sau adio?
    Noul roman al lui Jennifer E. Smith exploreaza deciziile dificile pe care trebuie sa le luam atunci cand calea dragostei nu se intretaie cu cea a vietii.
    "In decursul unei singure seri, Jennifer E. Smith reuseste sa surprinda fiecare nuanta perfecta si dureroasa a primei iubiri. N-as fi vrut ca noaptea – sau cartea aceasta – sa se termine vreodata.” - Sarah Dessen, autoare de bestselleruri New York Times
    Fragment din romanul "Salut, ramas-bun si tot ce se intampla intre ele" de Jennifer E. Smith:

    „— Aidan!
    — Nu e de mirare ca tu crezi ca ar trebui sa ne despartim, spune el, cu ochii scaparandu-i de furie. Daca nu poti s-o spui acum, probabil ca nu vei putea s-o spui niciodata.
    — Ti-am spus, zice ea, frecandu-si ochii cu podul palmelor, simtindu-se deja invinsa de o discutie in contradictoriu pe care nu o va castiga niciodata. Nu vreau sa o spun daca nu e...
    — Adevarata? o intreaba el. Reala?
    Frustrata, ea clatina din cap.
    — Daca nu e pentru totdeauna.
    — Bine, spune el, parand ranit. Iar asta nu e. Am inteles.
    Dupa asta tac amandoi, iar Clare inchide ochii. Ar fi dat orice numai sa nu discute despre asta. Nu in aceasta seara. Nu atunci cand mai au doar cateva ore. Mai ales de vreme ce stie ca singurul lucru pe care il poate spune pentru a schimba situatia este ceva ce inca nu se poate hotari sa spuna cu voce tare.
    Mult timp, pe Aidan nu paruse sa-l deranjeze. La scurta vreme dupa ce il rostise prima data - chiar aici, la bowling - petrecusera o dupa-amiaza, la un muzeu de arta din centrul orasului. Avea loc o expozitie speciala cu lucrari de Picasso, iar Clare se oprise sa examineze o pictura a unui baiat care strangea in pumni o porumbita alba.
    — Pentru mine arata ca o porumbita adevarata, glumise Aidan, venind in spatele ei.
    — Categoric porumbita la prima vedere.
    — Stii ce-mi place mult de tot? Sa vad picturi cu porumbei care se giugiulesc. a zambit.
    — A, da?
    — Si adevaratii porumbei, a continuat el, in timp ce ea s-a intors, petrecandu-si bratele pe dupa gatul lui. Cui nu-i plac porumbeii, mai ales cand se giugiulesc?
    — Te iubesc, ii raspunsese ea, ridicandu-se in varful picioarelor pentru a-l saruta. Ba nu, te giugiulesc.”