Aparent contradictoriu, cuvantul care ar defini parcursul cartii de fota opreste timpul in loc, fluxul intepeneste punand stavila depanarii, devenirii. "A se statornici" mi se pare cuvantul ales pentru "devenirea" cartii de fota. Adica a-si gasi in sfarsit locul si rostul. Locul... la rascruce de drumuri si de vremi, cu oameni de demult, de mult plecati pe alte meleaguri, cu povesti din arhive abandonate, necitite pana la capat... iar daca vreuna dintre fotografiile aici randuite iti va trezi, cetitorule cititor, dorul pentru proprio-ti copilarie sau vei avea mai indelunga rabdare sa-i privesti prin sticla afumata pe intemeietorii tai de arbore geneologic, du-te din nou lo raft si ia Cartea cu amintiri noua povestite de un copil care s-a visat scriitor, nebanuind nicio clipa ca Scriitorul il va iubi ca pe propriul sau copil. Citeste din ea, iarasi si iarasi, copiilor si nepotilor tai. Iar daca amintirile tale se vor dovedi a fi un nevolnic plagiat, atunci albumul de fata isi va afla rostul.

 

Pune cartea in zid, in firida din spatele parsechiului, da, e acum goala, nu mai sunt pastrate aici cu sfintenie acte scrise caligrafic cu tus negru si adeverite prin sigilii sau stampile acum sub lupa, nu mai gasesti inscrisuri sau instiintari de la Primarie, nici foaia de cadastru... acum firida e goala, numai buna sa adaposteasca "malastra carte". Cartea isi reia "rostu"-i randuit de soarta si va duce povestea mai departe. Povestea amintirilor noastre...