Umberto Eco a reunit textele din acest volum pentru a demonstra preocuparea sa continua pentru filosofie, estetica si semiotica medievala inca din anii facultatii, cind a inceput sa fie interesat de istoriografie.
Sint incluse cercetarile sale despre estetica medievala, in special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantica despre arbor porphyriana si despre evolutia medievala a notiunii aristotelice de metafora, analize avind ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reintrebuintare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liebana si ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus si ale lullismului, interpretarile moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinerete ale lui Joyce. O a doua sectiune cuprinde texte mai putin academice, dar care pot oferi nespecialistilor citeva idei cu privire la gindirea medievala si la ecourile pe care aceasta le are in epoca moderna, cu reflectii asupra embrionilor in viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii in paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze si cele din Evul Mediu tirziu, o parte dintre ele redate in fasciculul de imagini.

„Orice as face, m-am nascut ca sa cercetez strabatind paduri simbolice, locuite de unicorni si grifoni, si comparind structurile ascutite si patrate ale catedralelor cu impunsaturile malitiei exegetice ascunse in formulele tetragonale din Summulae, hoinarind intre Strada Paielor si navele cisterciene, intretinindu-ma cordial cu calugari de la Cluny culti si masivi, tinut sub observatie de un Aquinat dolofan si rationalist, tentat de Honorius din Autun, de geografiile sale fantastice, in care pe vremuri se explica quare in pueritia coitus non contingat, cum sa ajungi pina la Insula Pierduta si cum sa capturezi un vasilisc inarmat numai cu o oglinjoara si cu o neabatuta credinta in Bestiar. Aceasta inclinatie si aceasta pasiune nu m-au parasit niciodata, chiar daca mai tirziu, din varii motive, nu am urmat ca profesie academica medievistica. Astfel, Evul Mediu a ramas, daca nu meseria mea, hobby-ul meu – si tentatia constanta –, si il vad in toate, transparind in lucrurile de care ma ocup, care nu par medievale si totusi sint.” (Umberto Eco)

Traducere de Cezar Radu, Corina-Gabriela Badelita, Stefania Mincu, Cornel Mihai Ionescu, Dragos Cojocaru Frgament "Scrieri despre gandirea medievala" de Umberto Eco

"5.6. Metafora si alegoria in Biblie si in operele poetice
Alegorismul universal este diferit de modelul simbolismului metafizic. In viziunea simbolica, orice lucru face trimitere la supranatural in primul rand pentru ca este. Faptul ca fiind, apoi, se prezinta si ca semn este o consecinta a celei dintai afirmatii. Insa prezentandu-se ca semn uneori lucrul se prezinta ca semn complex. in termeni de semiotica moderna vom spune ca se prezinta ca un semn cu inalte capacitati conotative, conotand prin intermediul unui procedeu retoric.
Sa revenim la exemplul nucii la care medita Adam de Saint-Victor. Faptul ca o nuca, ca orice alta creatura pamanteasca, este semn al puterii creatoare divine depinde de modelul simbolismului universal. Vom spune mai degraba ca insusi Dumnezeu, infaptuind-o ca lucru, a creat-o si ca semn ce denota vadit propria putere generatoare de existenta. Insa atunci cand Adam de Saint-Victor transforma coaja verde, gaoacea si miezul in metafore ale unor realitati supranaturale precise semnul este folosit cu functie conotativa. Astfel fiindurile (dar nu orice fiind, ci acelea care — am putea spune — se preteaza mai mult la o utilizare metaforica din cauza unor proprietati iconice) devin metafore. in construirea acestor metafore, mintea medievala pare sa renege procesul sau intelectual tipic, deductia prin inlantuirea de cauze si efecte: intr-adevar, legatura dintre obiect si realitatea supranaturala nu este formulata ca relatie de la cauza la efect (cum inca se mai intampla in cazul modelului simbolismului universal), ci are loc prin ceea ce Huizinga numeste „un scurtcircuit al spiritului". in aceasta ordine de idei, strutul devine simbol al justitiei pentru ca penele sale, fiind toate de aceeasi masura, evoca ideea de egalitate si unitate. Pelicanul devine simbol al lui Hristos deoarece, din moment ce legenda spune ca isi hraneste puii cu propria-i carne, acesta devine o metafora a sacrificiului euharistic. Dar aici ne intrebam daca legenda privitoare la sacrificiul pelicanului este semnificatia primara pe care se con-struieste metafora euharistica sau daca nu cumva necesitatea unei metafore euharistice a determinat elaborarea legendei (adica daca nu cumva, in mod paradoxal, entitatea istoric supranaturala. „Hristos" a devenit vehiculul meta-forei „pelicanului"). Toate acestea ne arata ca, in timp ce simbolismul meta-fizic se impune si prospera ca mod de cunoastere, alegorismul universal se propune imediat ca operatie poetica. "