I

 

Orice iubire, oricat de fragila, de precara, de lumeasca., constituie reflexul unei reunificari mistice, al unei unio mystica; o nostalgie a atomilor pentru Particula Unica (Dumnezeul fizicienilor), in care se afla concentrat universul inainte de Big Bang. Se gaseau acolo, stransi laolalta intr-un singur pantec, feriti de devenire, Romeo si Julieta subcuantici, protonii lui Hitler si ai lui Stalin, muntele Everest, Marte, soarele, gaurile negre, Iisus, Mahomed, evreii si palestinienii, trandafirii si tancurile. Explozia survenita in acea Particula Alfa, infinit concentrata si infinit fierbinte, a generat timpul, spatiul si materia din care suntem alcatuiti noi, cei care iubim sau suntem iubiti. Am castigat astfel multiplicitatea, diversitatea, individualitatea, capacitatea de a spune: „Acesta sunt eu, Socrate, si sunt indragostit de tanarul Platon, un fermecator si straniu altul in raport cu mine"; sau: „Acesta sunt eu, Lennon, si fara Yoko sunt incomplet". Castigand acest drept la pluralitate, la alteritate, am dobandit, in fapt, acces la iubire. Dar am pierdut uniunea mistica; am pierdut Unul; am pierdut Particula Alfa, in care totul si toti eram o singura fiinta. De-o fiinta. Deo-fiinta.

Pentru a avea acces la iubire, a trebuit sa ne separam in miliarde de atomi. Din clipa in care ne-am separat, devenind „eu" si „tu", am inceput sa tanjim din nou la uniunea primordiala. Sa ne tanguim dupa realipire.

 

II

 

In momentul solemn al Big Bangului, universul si-a ince-put expansiunea scuipand in spatiu, la o viteza infinita, cu o temperatura infinita, o cantitate cvasiinfinita de atomi. Si astazi, incetinit si racit, universul inca se extinde in contul acelei magnifice separatii a Unului. Trebuie sa ne imaginam iubirea ca forta de rezistenta care se opune acestui proces, incercand sa recompuna prima molecula nediferentiata.

Iubirea este anti-Big Bangul."