Biologic, ar apartine „generatiei ’80”, dar il diferentiaza fata de confratii din tara lipsa de apetenta militanta, comuna, insa, cu a altor camarazi de la „Echinox”, si adeziunea la o modernitate lirica acceptata si asimilata firesc si echilibrat. Ca e constient de faptul ca lucreaza cu conventii ale scrisului, pe care le evidentiaza cu o anume detasare a omului care-si cunoaste uneltele, ca i-a citit si pe altii, se vede in numeroase poeme inca de la debut. […]

Poetul se raporteaza mereu foarte liber la reperele culturale, livresti, uzand de ele cu precadere in interes... ironic, atras uneori de jocul verbal, dar viziunea lui are un caracter ludic mai general, in masura in care viata ii apare, mai direct sau mai indirect, ca un spectacol privit de la o distanta intrebatoare, cu necesarul simt al umorului, ca de taran sugubat care a vazut multe la viata lui, insa trecut si prin scolile cele mari, adaugand acestor daruri native cenzura, cand mai taioasa, cand mai laxa, a constiintei cultivate, refuzand mereu sa se lase prins in capcanele intinse, sub varii forme, de lumea din jur. Dar, din cand in cand, si cu o incredere intr-un „nerostit cuvant” consolator. […]

Ion Urcan atinsese cu a doua sa carte de poeme o cota inalta a maturitatii creatoare, asigurandu-si mai mult decat oricand mari si uneori spectaculoase libertati, atat in registrul cotidian al expresiei, cat si in spatiul ludic, rafinat si inventiv, in care „operatorul limbajului” dovedea eminente calitati de modelator al materiei verbale. Intrerupt brutal intr-un moment de varf, scrisul sau lasa, dincolo de marea tristete provocata de disparitia sa fizica, destule pagini rezistente, de autentica vibratie lirica si de marca stilistica originala. - Ion Pop