Azi poate ne-am privit intamplator, fiecare cautind dusmanos o umbra de speranta pe chipul celuilalt. Si exprsia neutra, compusa cu atita grija, ni s-a vestejit pe fata. Azi poate ne-am zimbit chiar, dar zimbetul, ca o sfiala neinteleasa, ne-a ranit fara folos obrazul.
Prietene, luptam in aceasi transee - lincezim mereu in linia intii. Si viata mea-i amara si-i stearpa, si-n asta, ca si tine, nu recunosc vreun eroism. Cu capul pe aceeasi pusca ruginita, in somn ne-alina totusi nostalgii.
Aproapele meu, tu care totdeauna esti atit de departe, doar in aceste cuvinte te pot imbratisa cu sfiiciunea cuvenita. Sint cuvinte pe care n-am indraznit sa le spun nimanui. - Corneliu Traian Atanasiu