Editia a treia

Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.


O, preafericite parinte al nos­tru Amfilohie, ingere pamantesc si omule ceresc! Cu credinta si cu dragoste cadem la tine si ne rugam tie cu osardie: arata-ne noua, smeritilor si pacatosilor, sfan­­­ta ta ocrotire, caci, iata, pen­tru pacatele noastre nu avem in­draz­nire sa rugam pe Domnul si Stapanul nostru pentru cele de care avem nevoie, ci pe tine te in­­fatisam Lui ca rugator binepri­mit si cerem de la tine cu caldu­ra: mijloceste pentru noi ca sa pri­mim de la bunatatea Lui da­ruri de buna treaba pentru sufle­te­le si trupurile noastre: credin­ta dreapta, catre toti dragoste ne­fa­tarnica, in patimiri – rabdare, celor tinuti de grele boli – tama­du­ire, celor ce cad sub povara necazurilor si a nevoilor anevoie de pur­tat si se deznadajduiesc de aceasta viata – grabnica usu­ra­re si izbavire.