Sfantul Antonie cel Mare biruitorul in razboiul nevazut
De (autor): A. Pascu
In secolele III si IV dupa Hristos, Sfantul Antonie cel Mare a jucat, fara voia sa smerita, un rol important in viata Bisericii, afectata de erezii si prigoniri. Sarbatorit pe 17 ianuarie, Cuviosul Antonie cel Mare este considerat incepatorul pustnicilor. Nu pentru ca nu ar mai fi fost si inaintea sa credinciosi care sa-si fi dedicat viata lui Dumnezeu, traind la marginea societatii, ci pentru ca el a fost primul care s-a retras in pustie, folosind singuratatea, asprimea vietii si a climei, monotonia ocupatiilor, pentru a-si desprinde sufletul de lume si a-l lipi numai de Dumnezeu.
Spune un proverb ca pomul se cunoaste dupa roade, iar omul, dupa fapte. Prin exemplul Sfantului Antonie, pustia a devenit o gradina duhovniceasca, doar ca roadele ei au fost nenumaratii sfinti ce s-au nevoit acolo. Fara numar au fost cei ce au ales, incurajati de exemplul sau, aceasta cale de mantuire. Se spune chiar ca, la un moment dat, a avut peste 20 000 de ucenici risipiti prin pustiu! Cu aceasta, aparent, singuratatea sa s-a sfarsit, dar acum Sfantul purta pustia in inima sa. Traia intre ucenicii sai ca in cea mai deplina singuratate, unit in inima cu Domnul, biruind lumea cu ajutorul Sau si dupa modelul Sau... Pe drept cuvant a fost numit Parintele Monahilor!

22.00Lei
22.00Lei
Primesti 22 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
In secolele III si IV dupa Hristos, Sfantul Antonie cel Mare a jucat, fara voia sa smerita, un rol important in viata Bisericii, afectata de erezii si prigoniri. Sarbatorit pe 17 ianuarie, Cuviosul Antonie cel Mare este considerat incepatorul pustnicilor. Nu pentru ca nu ar mai fi fost si inaintea sa credinciosi care sa-si fi dedicat viata lui Dumnezeu, traind la marginea societatii, ci pentru ca el a fost primul care s-a retras in pustie, folosind singuratatea, asprimea vietii si a climei, monotonia ocupatiilor, pentru a-si desprinde sufletul de lume si a-l lipi numai de Dumnezeu.
Spune un proverb ca pomul se cunoaste dupa roade, iar omul, dupa fapte. Prin exemplul Sfantului Antonie, pustia a devenit o gradina duhovniceasca, doar ca roadele ei au fost nenumaratii sfinti ce s-au nevoit acolo. Fara numar au fost cei ce au ales, incurajati de exemplul sau, aceasta cale de mantuire. Se spune chiar ca, la un moment dat, a avut peste 20 000 de ucenici risipiti prin pustiu! Cu aceasta, aparent, singuratatea sa s-a sfarsit, dar acum Sfantul purta pustia in inima sa. Traia intre ucenicii sai ca in cea mai deplina singuratate, unit in inima cu Domnul, biruind lumea cu ajutorul Sau si dupa modelul Sau... Pe drept cuvant a fost numit Parintele Monahilor!
Spune un proverb ca pomul se cunoaste dupa roade, iar omul, dupa fapte. Prin exemplul Sfantului Antonie, pustia a devenit o gradina duhovniceasca, doar ca roadele ei au fost nenumaratii sfinti ce s-au nevoit acolo. Fara numar au fost cei ce au ales, incurajati de exemplul sau, aceasta cale de mantuire. Se spune chiar ca, la un moment dat, a avut peste 20 000 de ucenici risipiti prin pustiu! Cu aceasta, aparent, singuratatea sa s-a sfarsit, dar acum Sfantul purta pustia in inima sa. Traia intre ucenicii sai ca in cea mai deplina singuratate, unit in inima cu Domnul, biruind lumea cu ajutorul Sau si dupa modelul Sau... Pe drept cuvant a fost numit Parintele Monahilor!
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
Alex05
25/06/2020 19:47
Achizitie verificata
Un mare Sfant al lui Dumnezeu care s-a nevoit si a dat pilda si altora spre calea stramta ce duce la Rai.
Arata mai mult
2 din 2 de rezultate