Ceea ce e mai curios cu indivizii astia, ca oameni nu sunt, proveniti din „omul de tip nou” pe care l-a creat Ceausescu, cel real, nu cel din documentele de partid, ii continua „opera”, duc mai departe grandomaniile si falsurile cuplului prezidential. Toti vor sa fie „doctori in stiinte” si academicieni ca „savanta de renume mondial”, toti acumuleaza resedinte care mai de care mai fastuase, mai gigantice si mai de prost gust si aduna bani fara numar in conturi din strainatate.
 

Fragment din cartea "Sindromul arogantei. Volumul 1" de Dan-Emilian Tinica:

"Strada aviator Petre Cretu era usor de gasit, daca stiai zona, iar Ninel Gotcan mai fusese in vizita la „Invatator” de vreo cateva ori, asa ca a nimerit din prima. „Oare ce-o mai avea sa le spuna de data asta?” In ultima vreme, ii cam lasase de capul lor. Un tip imbracat in costum de culoare inchisa si privire taioasa il cerceta de sus pana jos si-i facu semn sa intre intr-o salita, de fapt, un fel de biblioteca, unde se adunasera vreo 10 persoane. Ninel intra putin ezitant si se aseza pe un scaun mai din spate. Se saluta cu cei mai multi dintre invitati, intrucat se stiau cel putin din vedere, daca nu facusera si ceva afaceri impreuna. Toti erau fosti ofiteri din securitatea lui Ceausescu, care se descurcasera mai bine sau mai rau, fiecare dupa cat il dusese capul, curajul, tupeul si stiinta relatiilor interumane. Invatatorul fusese si el general in DIE, adica Directia de Informatii Externe, si, dupa Revolutie, fusese trecut in rezerva, dar avusese abilitatea sa infiinteze o organizatie mai mult sau mai putin secreta, in jurul careia stransese mai toti fostii ofiteri superiori din DSS, cam de la maior in sus, dar patrunsesera si cativa capitani mai dotati. I-a spus SSO, adica Secret Service Organization, pentru ca deja se purta engleza si, de-a lungul timpului, a avut grija ca mai toti fostii colegi sa se pricopseasca, adica sa duca o viata imbelsugata, chiar daca nu fusesera in stare sa puna pe roate vreo afacere profitabila sau sa obtina o pozitie la varful esichierului politic. Li se gasisera posturi prin nenumaratele organisme guvernamentale, al caror rost nu-l stiau nici cei care le infiitasera, iar celor mai in varsta li se asigurasera pensii la nivelul salariilor din tarile occidentale.

S-a produs o oarecare rumoare la aparitia lui BLU si mai toate privirile au urmarit cu un usor dezgust taraiala lui, facuta cu ajutorul a doua carje, spre un loc din primul rand. Intamplare sau nu, s-a asezat chiar langa Mandricescu si Ninel a putut sa rasufle usurat. O sa-i poata evita pe amandoi pe parcursul conferintei sau ce-o fi fost ea si, totodata, s-o stearga englezeste, imediat ce se va fi terminat, in asa fel incat sa nu fie obligat sa intretina vreo conversatie, cat de scurta, cu unul dintre cei doi.

N-au trebuit sa astepte prea mult, Invatatorul aparand dupa vreo 5 minute. Era un barbat inalt, la 1.83-1.85, drept, suplu, ras pana la 2mm sub piele, parul complet alb, tuns scurt. Avea in jur de 85 de ani (nimeni nu-i stia varsta cu exactitate), dar nu-i arata. Ceva din tinuta semeata a capului trada educatia militara primita in tinerete. Ii facu un semn discret tipului cu privire taioasa si acesta inchise usa. Dupa clinchetul auzit la impreunarea celor doua parti care o compuneau, se putea banui ca s-a declansat un sistem de siguranta.
- Cine nu a venit pana acum nu mai poate intra, spuse zambind usor Invatatorul."