Poemele lui Tiberiu Neacsu sunt fragmente dintr-un compendiu de antropologie rurala, olteneasca, metisate cu extaze & hacuiri emotionale citadine ori chiar cu evadari exotice-n Arabia de sub frunte (Scrisoare de pe Jabel Hafiz e un text splendid & neinseriabil). Omul ar fi doar "un burete multicelular", cu "organul poeziei" atrofiat. De fapt, eucariotele evolueaza, in Sindromul Joubert - titlul, neuropediatric, elogiaza fragilitatea & defectele noastre -, pana devin vocile defunctilor, rudelor apropiate, tipetele copiilor care bat mingea de cauciuc si refuza extinctia, gasind sanctuar in rana poetului. Vedem, apoi, ca printr-o fanta, intamplari cu fiinte cleioase, nedesprinse din universul maximei senzorialitati si - numai resuscitand organul blamat, antenele poetice - putem reconstitui coerenta si cantari veridicitatea acestei lumi. - Stefan Manasia