Comparat adesea cu Strainul de Albert Camus sau cu Greata de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat in 1973, este unicul roman scris de Eugene Ionesco. Volumul de fata reprezinta nu o extensie a gandirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plina de compasiune a singuratatii umane.

 

Un mic-burghez de varsta mijlocie - un functionar singuratic si plictisit -, al carui nume nu-l cunoastem, mosteneste o suma enorma de bani dupa moartea unchiului sau din America. Isi da demisia de la locul de munca, unde lucra de cincisprezece ani, si se muta intr-un apartament mult mai mare, in care, printre altele, isi petrece timpul gandindu-se la moarte.

 

Are o scurta aventura cu chelnerita de la restaurantul unde mananca regulat, dar nici asta nu-i domoleste anxietatea. Cand izbucnesc violente in apropierea casei lui, se alatura revolutionarilor din strada si vede aceasta demonstratie ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, caci norocul neasteptat nu a dus decat la singuratate, disperare si nebunie. 

 

Ionesco analizeaza cu mare pricepere o tema care apare in multe dintre piesele sale - frica de moarte. Aici, frica nu reprezinta o preocupare intelectuala la moda, ci mai degraba o durere viscerala permanenta. - The New York Times 

 

S-ar putea ca peste cativa ani sa ne dam seama ca Singuraticul este una dintre operele esentiale ale timpului nostru, care sondeaza si detaliaza boala secolului. - Le Point