Spuma zilelor, publicata in 1947, este cartea care l-a facut celebru pe Boris Vian, "copilul teribil" al literaturii franceze. "Cel mai sfasietor roman de dragoste din literatura contemporana", dupa afirmatia lui Raymond Oueneau. Este o poveste, scrie autorul, "in intregime adevarata, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul" despre dragostea a doua personaje, Colin si Chloe. Frumoasei Chloe ii creste in plaman un nufar urias care o sufoca. Apartamentul lui Colin, in care locuieste cuplul, se stramteaza, iar lucrurile dinauntru se degradeaza si se descompun intr-un ritm accelerat - metafora a maladiei, a saraciei sau a depresiei care le insoteste. Obiectele au o viata proprie si se comporta conform unor legi stranii sau unei logici intalnite doar in vise. Citim despre o sonerie care se desprinde din usa ca sa-si anunte stapanul ca a venit cineva in vizita, despre tavane care coboara, ferestre care se intuneca si se zidesc cu ciudate excrescente minerale, despre un pianococktail, o inventie cu clape de pian care produce cockteiluri cu gustul si aroma piesei muzicale cantate. Acest univers fantast, plin de imagini si sunete, de obiecte si cuvinte inventate, nu este insa deloc lipsit de finalitate: este o realitate fictiva care vorbeste despre propria noastra realitate. 

 
Vian este recunoscut ca fiind un precursor al scriitorilor postmoderni prin intertextualitate si relatia de complicitate cu cititorul sau.