Cu mentiunea opus 3 s-au publicat la Paris, in 1786, de editorul Sieber, cele 36 Studii sau Capricii pentru vioara.
Acestea constituie, alaturi de Studiile de Kreutzer si Capriciile de Rode, trilogia clasica care constituie baza didacticii violonisticii moderne. Importanta care s-a dat acestei lucrari de catre contemporani se vede si din faptul ca Louis Spohr, adaugand o a doua vioara, a tiparit o editie reprezentand un adaos la metoda sa.
Aceste studii, prin valoarea continutului muzical si varietatea problematicii instrumentale, au constituit un model de urmat in componistica pentru didactica viorii.
Din cele 36 Studii sau Capricii, studiile, cu valori egale au putut fi mai usor luate drept exemplu in construirea studiilor de vioara decat cele care, avand o larga inspiratie melodica si purtand adanc amprenta deosebitului talent al autorului, nu au putui fi imitate. Astfel, literatura didacticii violonistice nu s-a putut imbogati deopotriva si cu studii cu substanta melodica emotionala. Aceasta penurie este cu atat mai adanc resimtita deoarece prin acest material muzical de expresie se poate urmari dezvoltarea specificului de fond al viorii: cintatul expresiv. Tinand seama ca aceste Studii sau Capricii de. Fiorillo contin o substanta autentic muzicala, unele avand desfasurari melodice de larga inspiratie axate pe posibilitatile de cantabilitate ale viorii, trebuie sa se acorde acestui caiet o atentie deosebita. O rationala folosire a lui poate determina o dezvoltare a inteligentei muzicale, a gustului muzical si a simtului de echilibru artistic pe langa imbogatirea mijloacelor tehnice. Prin aceste studii se va putea ajunge la o intelegere mai evoluata a discursului muzical, se va putea insusi o tehnica a expresiei pusa in slujba unei corecte frazari printr-o sensibila nuantare.




Ignazio Fiorillo, tatăl lui Federigo, s-a născut pe 11 Mai 1715, la Neapole, unde a urmat studiile muzicale la „Conservatorio di Santa Maria di Loretto". Elev al celebrilor maeştri Francesco Durante şi Leonardo Leo. A scris oratorii, motete şi opere (Diana şi Endimion, Artaxerxe, Nitteti, Andromeda), operele lui fiind jucate la Veneţia şi Milano.
Stilul lui Ignazio Fiorillo este simplu, natural şi bogat în melodie, însă, după unii biografi, lipsit de originalitate, fiind influenţat de Hasse.
După instalarea familiei Fiorillo la Braunschweig, se naşte Federigo, în 1753. Studiază mandolina obţinând o virtuozitate cu totul neobişnuită la acest instrument, cu care şi debutează. Incepând studiul viorii, „câţiva ani de muncă l-au făcut în stare de a se plasa la rangul celor mai distinşi violonişti ai timpului" , de unde se deduce uşor atât capacitatea de muncă şi de asimilare a lui Federigo Fiorillo, cât şi prodigiosul lui talent instrumental. Călătorind mult, s-a remarcat ca virtuoz al mandolinei şi al viorii la Riga, Petersburg, Paris, Londra precum şi în Polonia. În 1783 este numit director muzical al teatrului din Riga, post pe care îl ocupă doi ani. Mai târziu îl găsim la Paris unde lucrările lui se tipăresc şi sunt apreciate de public. Federigo Fiorillo ia parte cu deosebit succes la „Concertele spirituale". În 1788, părăseşte Parisul stabilindu-se la Londra, unde face parte ca violist în renumitul cvartet Salomon, pentru care Haydn a scris ultimele lui cvartete. Ultima 1ui apariţie publică este în 1794 cu un Concert de violă. În 1815 se mută in Amsterdam.
Activitatea lui componistică este bogată şi cuprinde în majoritate muzica instrumentală: Concerte pentru vioară, numeroase lucrări pentru două viori, două violoncele, triouri pentru două viori şi bas, sonate pentru vioară şi pian, vioară şi violă, pentru pian la patru mîini, cvartete, cvintete, simfonii, etc.