Fragment din roman:

 

    „PRINCIPIUL DOMINOULUI 

 

    Ajuns la o varsta venerabila, fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, are frisoane de sinceritate. Se autoflateaza marturisindu-ne ca a actionat ca un dictator atunci cand a obtinut introducerea monedei europene comune. Crezul era simplu, fiindca „statele cu o moneda comuna n-ar fi initiat niciodata un razboi unele impotriva altora. O moneda comuna este mai mult decat o moneda cu care platesti”. Prin urmare, frica de un nou razbel l-a indemnat sa actioneze ca atare si sa lege, artificial, printr-o simpla moneda, statele Europei. In viziunea reunificatorului germanilor, „democratia reprezentativa poate avea succes numai daca cineva se ridica si spune: asa stau lucrurile". Dar nici in democratia cealalta lucrurile nu stateau altcumva. Asadar, in orice regim, trebuie sa se ridice unul si sa bata cu pumnul in masa, stabilind directia. Restul se porneste de la sine, fiindca „exista o serie intreaga de persoane din partidul tau care spun: daca el cade, cadem si noi". Ce simplu apare totul acum. Care principii, care constiinte? Basme intru adormirea maselor de manevra. Spiritul de gasca si spaima de a-si pierde privilegiile si functiile, ori, mai rau, libertatea, iata motorul adevarat al politicii. De aici si de aiurea, de ieri, de azi si dintotdeauna. Pe asta se bazeaza forta oricarui dictator, pe complicitatea interesata a camarilei. Iar „dictatorul" Kohl cunostea bine aceasta slabiciune a conationalilor lui, ca doar ei il proptisera si pe Hitler candva. Da, intrucat si pe vremea Fhrerului s-au ingramadit destui sa gandeasca la fel, „daca el cade, cadem si noi"... Si era sa se prabuseasca o planeta intreaga din cauza lasitatii si stricaciunii morale ale activistilor de partid...

    (Apropo, nu acelasi spirit de gasca militaro-ideologica l-a determinat, de pilda, pe Hitler sa-si doneze partidului, prin testament, „posesiunile personale"? [...])”