Dumnezeu l‑a creat pe om din infinita Sa dragoste, me­nindu‑l fericirii vesnice. Dar fericirea nu poate exista fa­ra dragoste. De aceea se asteapta din partea omului dra­gos­te fata de Dumnezeu, potrivit poruncilor sfinte; dra­gos­te din toata inima, din tot sufletul si cu toata puterea, pen­tru ca prin aceasta dragoste, pornita din inima, omul sa se ataseze de Dumnezeu. Domnul este Iubire, iar prin iubire omul trebuie sa do­ban­deasca asemanare cu Dumnezeu, fiindca numai prin iu­bire poate deveni fiu al lui Dumnezeu dupa har; iar da­ca Ii va deveni fiu, poate deveni si mostenitor al Imparatiei cerurilor. Daca vom crede in Dumnezeu cu ini­ma, ca in Creatorul si Datatorul‑de‑viata, vom simti ca vi­a­ta noastra si cele ce ii sunt de trebuinta ne sunt daruite de Dum­nezeu. O asemenea credinta vie ne poate aduce in ini­ma pace, nadejde, bucuria descoperirii unei mari si uni­ce co­mori si a libertatii sub acoperamantul atotputer­ni­ci­ei lui Dum­nezeu. Daca avem credinta nestramutata ca uni­cul izvor care ne da viata este Dumnezeu, Creatorul si Pro­niatorul nostru, daca vom nadajdui ca, din mila si bu­na­tatea Sa, nu vom ramane in afara Imparatiei Sale ce­resti, spre care tindem cu toata inima, daca Il vom iubi pe Dumnezeu mai mult decat propria noastra viata (intrucat aceasta Ii apartine, este un dar al Sau), vom fi fericiti si vom avea chezasia Imparatiei lui Dumnezeu. - Pr. Petru Serioghin