Odata ce te-a prins in paienjenisul ei, frumusetea te cheama mai departe, mai adanc, in labirinturile ei. Te seduce si ezita sa-ti redea libertatea pana in clipa in care e sigura ca te-a golit de tot ce a vazut cand se reflecta in frumusetea dinlauntrul tau. Abia dupa ce s-a imbogatit si da peste margini, isi urmeaza legile nescrise decat in ape, vulturi, vazduh si pamant, si… te arunca. Atunci te simti ca un delfin azvarlit de curentii din cale afara de puternici pe tarmul aflat in aerul rarefiat al coloanelor Templului lui Apollo, printre serpii de maslini si chiparosi, la Delphi. Culmea e ca, secunda de secunda, in timp ce te livrezi inefabilului, esti constient de faptul ca esenta esentelor ramane neexprimata, si oricate eforturi ai face in aceasta ordine de idei, revenind si tot revenind asupra celor create deja, te vei convinge lesne de adevarul celor tocmai enuntate. (...)

E fiinta ta, parca; si, totodata, e altceva. Important e sa ramai treaz, cat mai constient, si sa retii totul, consemnand detaliat orice miscare, cuvant, silaba, icnet, verb, munte, val, dar, limita, respirare, suferinta, efort de autostrunjire...

Ce murmur ivit din adancuri! O bolboroseala ca de Pythie surprinsa in miezul divinatiei, pe aripa ce-i este pamant, departe de totul, ramasa singura, fata in fata cu eul ei sacru, ochi in ochi, respirare in respirare, duh in duh cu acela... Grabita - intr-o pace de inceput si sfarsit de lume - sa inregistreze fiecare miscare, gand, pregand, gest uitat la jumatate, vis ce-si lasa trena ampla peste lume si o recreaza din temelii, redandu-i magia... - Aura Christi