Doua lumi paralele si doua fete pe care doar magia le poate aduce impreuna. O poveste palpitanta, o aventura fantastica in care dreptatea si adevarul inving. Halan, printesa neputincioasa, mostenitoarea Regatului Magiei, o tara pustie, dar dominata de magie antica puternica, nu are puteri magice. Spre deosebire de ea, Nalah, reprezentand cealalta lume, este fata unui sticlar sarac, dar are puteri magice nebanuite, pe care incearca sa le ascunda cu disperare. Si asta pentru ca fiica sticlei traieste in New Hadar, orasul in care magia e strict interzisa. Dar cand o oglinda antica le ajuta sa se intalneasca, Nalah si Halan devin de nedespartit. Vor reusi ele, oare, sa salveze cele doua lumi de la disparitie?

Fragment din romanul "Surorile din oglinda" de Naomi Cyprus:

"Tatal lui Nalah spunea cateodata ca magazinul de sticlarie fusese ca o pestera cu minuni, de unde puteai cumpara oglinzi ce vorbeau si clopotei de vant care anuntau orele zilei, fie ca era vant sau nu. In vremuri de demult, puterea magiei era raspandita, iar oamenii Tauma, respectati.

Dupa razboi, populatia Tauma fusese invinovatita pentru furtunile si cutremurele ce distrusesera orasul. Noul Hokmet preferase electricitatea in locul magiei. S-a asigurat ca toata lumea stia: fauritorii de minuni erau periculosi. In curand, oamenii au refuzat sa mai locuiasca in apropiere de atelierele lor sau sa se foloseasca de mestesugurile lor. Si, in fiecare an, reglementarile deveneau din ce in ce mai stricte - pana in ziua in care magia Tauma a fost interzisa definitiv.

Pana cand s-a nascut Nalah, spusese tatal ei, oamenii Tauma incepusera sa li se para visatori acelora care nu vazusera vreodata adevarata lor putere.

Povestile despre „magia interzisa” atrageau turisti in New Hadar. Hokmetul se asigurase ca doar acele povesti circulau.

Standurile din piata erau asezate in forma de potcoava, fiecare fiind ornat cu decoratiuni colorate si stralucitoare, care atrageau privirile. Comerciantii stateau in spatele standurilor lor, acoperite cu prelate albe ce fluturau in vant, si isi faceau cunoscute marfurile clientilor trecatori. Bijuteriile straluceau pe mese, alaturi de bluze brodate si esarfe ce fluturau, dar si de figurine delicat sculptate, care stateau incremenite in pozitii verticale. Degeaba erau frumoase daca n-aveau viata. Inainte de aceste reglementari, colierele ar fi accentuat frumusetea purtatorilor, hainele si-ar fi schimbat culorile in functie de perioada zilei, iar figurinele - in loc sa fie niste simple obiecte - ar fi inceput sa danseze daca auzeau muzica.

Acum, toate astea disparusera.”