Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mortilor, ci un Dumnezeu al celor vii si viata noastra pamanteasca este doar un inceput, o pregatire pentru viata vesnica, fara de sfarsit. Nu a existat si nu exista niciun popor care sa nu astepte viata viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc. Aceasta asteptare a vietii vesnice, care de cand e lumea si pamantul a existat in duhul omenesc, ca ceva de sus innascut in el, a capatat deplina si desavarsita dezvoltare in crestinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeste, de exemplu, Apostolul Pavel despre inviere si viata viitoare in primele sale epistole catre corinteni si tesaloniceni. Viata de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al increderii depline si neclintite, pentru ca lor le-a fost dat sa vada cu proprii ochi aceasta viata de dupa moarte in persoana lui Hristos Cel inviat.

 

Oamenii care se apropie de desavarsire, care au dobandit curatia inimii si au dobandit Duhul lui Dumnezeu, aflandu-se inca in aceasta lume, au indrazneala fata de Atottiitorul si vor intra in camara Lui, unde sunt Ingerii si duhurile sfintilor. Fiind inca in trup, ei stiu bine ca vor imparati cu Hristos, pentru ca inca de aici, de pe pamant, au cunoscut dulceata luminii dumnezeiesti si efectul puterii Lui.