La fel cum se intampla si altor poeti, pentru el iubirea reprezinta o sursa inepuizabila de inspiratie creatoare, multe din poeziile sale sunt patrunse de acest minunat fior, fie si daca amintim de fluturele care i se aseaza pe gene pentru a-i aduce vesti de la iubita sa – „Fluture pe gene”, dupa care, in alta poezie, toropit de atata asteptare si veghe, isi doreste „de capu-mi va cadea a somn,/ Perna sa-mi faci din sanii tai”, in poezia „Vis”, dupa cum, in „Iubire de mai”: „Eu simt ametitor mirosul de petala,/ A florilor ce cresc in parul tau”. In acest ultim caz, gandul ne duce la imaginea unui rasfaterotic, pur si nevinovat, caruia autorul i se abandoneaza, totusi, cu vadita voluptate. Poetul e preocupat de trecerea timpului, de umbra, de intrebari, de lipsa de raspunsuri, pe care de cele mai multe ori le transfera pe umerii cititorului, abordandu-l direct, parca cerandu-i acestuia sa raspunda in locul sau. De remarcat ca volumul de fata este uniform valoric, cu poezii remarcabile, in care abunda figuri de stil, cele mai multe metafore chiar geniale. - Claudia Motea