Tasmania
Traducere din limba italiana de Liviu Ornea.
Fragment din cartea "Tasmania" de Paolo Giordano:
"Pentru inceput, ma puteam muta in apartamentul lui din Paris. Asa, cu apartamentul ocupat de mine cat era el plecat, Giulio se simtea usurat de povara morala de a-l lasa gol cu lunile. Poti sa acoperi tu cheltuielile, a zis, dar de chirie sa n-aud. Asa sa fie: o sa ma sacrific ca sa nu-l transform in cel mai al naibii capitalist din lume.
Mi-a dat instructiuni in legatura cu plantele, si cu caza-nul, ce sa fac daca se blocheaza. Si-a reinnoit de mai multe ori invitatia de a merge cu el, pana cand ajunsese un joc: de fiecare data trebuia sa inventez o scuza si mai paradoxala ca sa refuz. El chiar ar fi fost fericit sa plecam impreuna, dar eu nu eram echipat cu autonomia interioara pe care o avea el, si nici cu dispretul lui fata de pericol. Admirasem intotdeauna aceste calitati la Giulio, mai ales absenta fricii, fie ca era vorba de bestii feroce, de calcule imposibile de relativitate generala sau de conducerea unor marsuri de protest, dar, ca mod de viata, mi se parea si foarte obositor.
In ziua plecarii, l-am condus la Charles de Gaulle. M-am uitat la el cum se indreapta catre controalele de securitate, apoi am luat trenul spre oras. Era un cer de campie continentala si am realizat ca nu simt nimic: nimic pentru clipa aceea, nimic pentru saptamanile care se mi se cascau goale dinainte.
Intr-o dupa-amiaza, cand ma-ntorceam de la plimbare, i-am gasit pe Cobalt si Adriano in fata intrarii. Lui Adriano i se pusese pata pe un Lego pe care-l lasase acasa la taica-su. Cobalt simtea nevoia sa se justifice: Nu-mi mai dadea pace.
I-am invitat sa intre si a fost un pic ciudat sa urcam cele doua etaje noi trei, unul dupa altul."
Descrierea produsului
Traducere din limba italiana de Liviu Ornea.
Fragment din cartea "Tasmania" de Paolo Giordano:
"Pentru inceput, ma puteam muta in apartamentul lui din Paris. Asa, cu apartamentul ocupat de mine cat era el plecat, Giulio se simtea usurat de povara morala de a-l lasa gol cu lunile. Poti sa acoperi tu cheltuielile, a zis, dar de chirie sa n-aud. Asa sa fie: o sa ma sacrific ca sa nu-l transform in cel mai al naibii capitalist din lume.
Mi-a dat instructiuni in legatura cu plantele, si cu caza-nul, ce sa fac daca se blocheaza. Si-a reinnoit de mai multe ori invitatia de a merge cu el, pana cand ajunsese un joc: de fiecare data trebuia sa inventez o scuza si mai paradoxala ca sa refuz. El chiar ar fi fost fericit sa plecam impreuna, dar eu nu eram echipat cu autonomia interioara pe care o avea el, si nici cu dispretul lui fata de pericol. Admirasem intotdeauna aceste calitati la Giulio, mai ales absenta fricii, fie ca era vorba de bestii feroce, de calcule imposibile de relativitate generala sau de conducerea unor marsuri de protest, dar, ca mod de viata, mi se parea si foarte obositor.
In ziua plecarii, l-am condus la Charles de Gaulle. M-am uitat la el cum se indreapta catre controalele de securitate, apoi am luat trenul spre oras. Era un cer de campie continentala si am realizat ca nu simt nimic: nimic pentru clipa aceea, nimic pentru saptamanile care se mi se cascau goale dinainte.
Intr-o dupa-amiaza, cand ma-ntorceam de la plimbare, i-am gasit pe Cobalt si Adriano in fata intrarii. Lui Adriano i se pusese pata pe un Lego pe care-l lasase acasa la taica-su. Cobalt simtea nevoia sa se justifice: Nu-mi mai dadea pace.
I-am invitat sa intre si a fost un pic ciudat sa urcam cele doua etaje noi trei, unul dupa altul."
Detaliile produsului