Volumul contine sase eseuri care exploreaza relatia dintre literatura si critica literara, pe de o parte, si stiinte si/ sau filosofie, pe de alta parte, intr-un interval ce acopera secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX. Opere ale lui Titu Maiorescu, M. Eminescu si E. Lovinescu sunt teritorii exemplare pentru sesizarea modului in care are loc dialogul dintre arte (litere) si discipline ale cunoasterii (stiinte, filosofie).

 

Conceptul central expus in titlul cartii - thermosofia - este o creatie ad hoc la care autoarea ajunge tratand despre influenta termodinamicii asupra poeziei lui Eminescu. Cand trece granitele stiintei si intra in sfera artelor ori a speculatiei filosofice, termodinamica se poate spune ca devine o thermosofie; simetric, cand se lasa condusa de principiile termodinamicii, filosofia devine o thermo-stiinta si totodata o thermofilie. Sunt jocuri de cuvinte, nu etichete nenegociabile.

 

Termodinamica este, asadar, un reper dominant al cartii; trei dintre cele sase capitole trateaza despre influenta termodinamicii asupra retetelor criticii si poeziei romantice si postromantice. Dar nu este unicul reper; il preceda alte "muze" cu impact in filosofia artei, in estetica, in teoria literara, cum sunt mecanica newtoniana, teoria mintii a lui John Locke, incercarile lui J.F. Herbart de scientizare a psihologiei, varii conceptii cosmogonice si astrofizice. Iar moralele cumulate ale studiilor (capitolelor) din Thermosofia duc la concluzia ca - macar in spatiul romanesc - a fost extrem de dificil, daca nu imposibil, sa se vorbeasca plauzibil despre poezie (si despre critica/ teoria ei) ignorand orizontul stiintific al epocii. Maiorescu si Lovinescu nu procedeaza altfel, desi tot ei sunt cunoscuti in spatiul romanesc drept artizanii si/ sau custozii teoriei "autonomiei esteticului", frecvent interpretata drept legitima separare a teritoriilor si regulilor de functionare ale artei in raport cu orice alt domeniu.