Gheciu, Diamandi (1892-1982) si-a inceput studiile muzicale in Bucuresti (1913 - 1918) cu Gheorghe Cucu (teorie-solfegiu, armonie), Alfonso Castaldi (contrapunct, compozitie), Ecaterina Ioanin (pian). A urmat cursuri de perfectionare la Uniunea Compozitorilor (1950 - 1951) cu Theodor Rogalski (orchestratie). A fost licentiat al facultatii de Drept din Bucuresti (1914).
Secretar al Uniunii Compozitorilor (1949 - 1952), presedinte al Fondului muzical (1956 - 1968). A scris articole in Muzica, Contemporatud, Flacara, Scinteia, L'Orient (Bucuresti). A sustinut conferinte, concerte-lectii, emisiuni radiofonice. (apud Viorel Cosma)
Avand un temperament liric, a compus in special lieduri si miniaturi pentru pian, fiind compozitorul care dupa Mihail Jora a scris cel mai mare numar de lieduri.
Adeseori, in creatia lui Gheciu, inflexiunile populare ale melodiei sunt voalate de structura armonica a muzicii sale eminamente tonala si functionala. Desi aceasta nu se indeparteaza de traditie, intr-o armonioasa imbinare cu melodia de iz autohton, ea confera muzicii lui Gheciu o certa nota personala. Adaptarea la traditie a compozitorului corespunde organic crezului sau artistic care, dupa propriile sale cuvinte, nu trebuie inteleasa ca o inchistare in anumite conceptii estetice sau caracteristici stilistice, ci ca folosire a pozitiei pe care creatorul de valori artistice din trecut a avut-o fata de natura si societate, pozitie definita prin sinceritate, concentrare interioara, claritate, noblete melodica, expresivitate armonica si stradania de a fi folositor umane.
In afara de caracteristicile creatiei lui Gheciu privind continutul ei emotional si apropierea ei de muzica noastra populara, ea continua cele mai bune traditii ale muzicii romanesti de pana acum si sub aspectul convingerii compozitorului in ceea ce priveste rolul social al artei muzicale. (apud Zeno Vancea)